Consiliul Județean Brașov ar urma să aprobe devizul general actualizat pentru lucrările de reamenajare și modernizare a curții Spitalului Județean, demarate încă de acum doi ani. Astfel, conform devizului general actualizat de către proiectant, investiția ajunge la 3.817.708,02 lei, inclusiv TVA, din care Construcții+Montaj 3.543.870,57 lei.
Contractul de execuție a lucrărilor a fost încheiat august 2023 cu S.C. Bracoma Sport S.R.L. cu valoarea de 3.078.790,77 lei inclusiv TVA. Acesta a fost suplimentat în august.2024 cu valoarea de 195.968,18 lei, inclusiv TVA, în decembrie 2024 cu valoarea de 164.265,52 lei, inclusiv TVA. Printr-o notă justificativă transmisă la începutul lunii, Spitalul Clinic Judeţean de Urgență justifică şi propune încheierea unui nou act adiţional pentru suplimentarea acordului cadru cu constructorul, cu suma de 66.988,17 lei fără TVА, în conformitate cu memoriul tehnic aferent proiectului de hotărâre prin care vor fi aprobați noi indicatori tehnico-economici ai investiției.
Ce lucrări implică modernizarea
Realizarea acestor lucrări asigură, pe de o parte, fluxul ambulanțelor în zona de primiri urgențe dar şi asigurarea unor locuri de parcare pentru angajații spitalului. Conform proiectului, pe strada Aurelian a fost amenajat un acces nou, pentru accesul ambulanțelor în zona unității de primiri urgențe, la care s-au adăugat și lucrări de amenajare a unor locuri de parcare și de iluminat public. „Acest acces, împreună cu cel existent vor asigura un flux rapid, cu sens unic, pentru ambulanțe. Acestea vor intra pe accesul nou şi vor ieşi pe accesul existent, ambele fiind dotate cu bariere. Accesul din strada Octavian Augustus se va menţine şi se vor înlocui barierele existente. Drumurile interioare de acces vor avea în principal lățimea de 6 m, dar pe anumite porțiuni, unde lățimea nu permite, acestea vor avea 5,50 m. Pe un tronson scurt din axul 4, lățimea va fi de 4 m. În incintă se vor amenaja în total 107 locuri de parcare din care 4 locuri pentru persoane cu handicap şi 3 locuri de parcare pentru ambulanțe. Acestea vor fi utilizate de angajații spitalului. Pentru a gestiona locurile de parcare şi a limita accesul vehiculelor neautorizate, se va monta un sistem de citire a numerelor de înmatriculare a vehiculelor. Pentru circulația pietonală se vor amenaja trotuare cu lățimea variabilă între 1 şi 3 m. Zonele verzi se vor curăța, se va aşterne un strat de pământ vegetal şi se va înierba. În toată incinta se va reface iluminatul, cu stâlpi de iluminat noi”, se mai precizează în documentația tehnică.

