„Regața Ghimbășel”, un concurs distractiv de bărcuțe fabricate manual -primul eveniment nautic din istoria râului Ghimbășel, va avea loc la Râșnov, în 4 octombrie.
„Construiește o barcă sau alt obiect plutitor care seamănă a barcă din orice material îți trece prin cap, asigură-te că va pluti măcar 5 minute, intră în competiție, distrează-te și poate chiar câștigi unul din premiile puse la bătaie:
3 premii pentru viteză la fiecare categorie
3 premii pentru realizare artistică
3 premii pentru inovare tehnică
Cursa începe sâmbătă, 4 octombrie la ora 11:00 (concurenții trebuie să se prezinte la linia de start cu cel puțin 45 de minute înainte de începerea cursei pentru confirmarea participării). Lungimea traseului este de maxim 150 de metri pe râul Ghimbășel din Râșnov.
Concursul este deschis tuturor grupelor de vârstă, atât individual cât și pe echipe (familii, prieteni, vârste diferite ș.a.m.d.), din toată țara.
Fiecare persoană, respectiv echipă, poate înscrie maxim o ambarcațiune pentru fiecare categorie
Nu există o limitare a materialelor din care sunt confecționate ambarcațiunile dar vor fi apreciate realizările creative si folosirea materialelor reciclate si reciclabile.
Nu sunt permise echipamente de propulsie motorizate montate pe ambarcațiunile din concurs”, au transmis organizatorii.
Participarea este gratuită. Înscrieri și regulamentul complet aici: https://bit.ly/3KoJuJE

