Politicianul neamț al Uniunii Creștin Sociale (CSU) Stephan Mayer pledează pentru măsuri mai dure împotriva fraudelor cu asistența socială comise de cetățenii străini din Uniunea Europeană în Germania, conform Welt. „Nu se mai poate continua așa! Trebuie să punem capăt abuzurilor cu asistența socială”, a spus el într-un interviu pentru Bild.
Mayer propune un „minisprijin”, un ajutor minim, pentru cetățenii UE: „Străinii din UE care doresc să primească beneficii sociale în țara noastră vor avea voie, în viitor, să primească beneficii doar la nivelul țării lor de origine. Acest lucru va opri imigrația în sistemele noastre sociale.” El a explicat că astfel bandele criminale, care au dezvoltat „adevărate modele de afaceri” din exploatarea ajutoarelor sociale, își vor pierde baza de venit. Propunerea lui Mayer a fost susținută de Manfred Pentz, ministrul din Hessa pentru Afaceri Federale și Europene. „Dacă cetățenii UE își fac un model de afaceri din exploatarea statului social german, atunci aceasta este o evoluție nedorită, care trebuie oprită rapid”.
La rândul său, Nathanael Liminski, ministru în Renania de Nord-Westfalia, a avertizat: „Mașinațiunile acestor bande subminează încrederea în capacitatea statului de a acționa. Bulgarii și românii, care sunt ademenți în Germania cu promisiuni false și exploatați fără rușine, suferă și ei din cauza acestora”.


Un comentariu
Asta ar trebui sa faca si statul (?) nostru cu …proprii asistati !