După concertele care au dat tonul noii stagiuni, toamna muzicală continuă la Filarmonica Brașov cu o serie de concerte și recitaluri, care vor aduce pe scena Sălii Patria artiști remarcabili și partituri de referință. Luna octombrie se deschide joi, 2 octombrie 2025, la ora 19:00, cu un concert simfonic dirijat de Cristian Oroșanu. Orchestra îl are ca solist pe violoncelistul Dragan Đorđević, într-un program de mare intensitate: Concertul pentru violoncel de Edward Elgar și Simfonia „Manfred” de Piotr Ilici Ceaikovski, o lucrare monumentală inspirată de poemul lui Byron.
„In Memoriam Ion Voicu”
Săptămâna următoare, joi, 9 octombrie, tot de la ora 19:00, publicul este invitat la concertul „In Memoriam Ion Voicu”. La pupitru se va afla dirijorul George Tudorache, iar solistul serii va fi Mădălin Voicu jr., la pian. Programul aduce pe scenă lucrări de Mozart, Beethoven și Dvořák, într-un omagiu adus uneia dintre figurile emblematice ale muzicii românești.
„Pe 14 octombrie, în Sala Mică, la ora 18:30, violoncelistul Jan Sekaci va susține un recital cu un repertoriu divers și provocator, de la Variațiunile pe o temă de Paganini de Bottermund/Starker, la Suita a IV-a de Bach și celebra sonată solo op. 8 de Kodály.
Joi, 16 octombrie, dirijorul Cristian Mandeal revine la pupitrul Filarmonicii Brașov, într-un concert ce îl va avea ca solist pe clarinetistul Petru Pane. Programul serii propune Concertul pentru clarinet de Mozart și Simfonia nr. 5 de Șostakovici, două lucrări care pun în valoare contrastul dintre delicatețe și forță dramatică.
Vineri, 17 octombrie, Sala Mare va găzdui un eveniment cu totul special: „Umorul în Jazz”, un concert susținut de Snaco Dixieland Jazz Band, cu Remus Toader, Nelu Petcu, Cornel Lăpădatu și Ioan Teofilat, prezentat de binecunoscutul Florian Lungu. O seară care promite să îmbine energia jazzului cu un spirit ludic și plin de farmec.
Cristian Oroșanu revine la pupitru pentru un concert simfonic
Pe 21 octombrie, în Sala Mică, de la ora 19:00, Duo Simolka-Wohlhauser propune un recital vocal-instrumental de o sensibilitate aparte, iar joi, 23 octombrie, Cristian Oroșanu revine la pupitru pentru un concert simfonic în care publicul îl va întâlni pe violonistul Remus Azoiței. Programul serii include Concertul pentru vioară de Ceaikovski, Uvertura „Othello” de Dvořák și celebra Uvertură-fantezie „Romeo și Julieta” de Ceaikovski.
Sâmbătă, 25 octombrie, ora 19:00, Sala Mare a Sălii Patria va răsuna sub arcușul celor de la Violoncellissimo, un ansamblu care aduce împreună pasiunea și virtuozitatea violoncelului, într-un recital cu totul aparte.
Luna se va încheia joi, 30 octombrie, cu un concert dirijat de Constantin Grigore, avându-l ca solist pe violoncelistul Benjamin Kruithof. Programul reunește lucrări de Sibelius, Haydn, Strauss II, Haciaturian și Franck, o seară ce va trece de la delicatețea clasică la spectaculozitatea romantică și modernă”, au transmis organizatorii.
Biletele pentru toate evenimentele lunii octombrie pot fi achiziționate de la casieria Filarmonicii Brașov, la Sala Patria, sau online, pe bilet.ro.

