Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a transmis că prețul pe kWh pentru consumatorul casnic poate ajunge la 1 leu – 1 leu „și un pic” în urma discuției cu producătorii și cu furnizorii, prin stabilirea unor mecanisme foarte clare. Oficialul a invitat reprezentanții companiilor din domeniu să discute stabilirea unor astfel de mecanisme într-un grup de lucru.
„Cu măsuri atât de brutale nu vei reuși niciodată să câștigi încrederea pieței”
Ministrul Ivan a arătat că nu este însă vorba de o plafonare a prețului pentru consumatorul casnic.
„E foarte tentant să vii și să spui plafonăm la 1 leu. Cred că cu măsuri atât de brutale nu vei reuși niciodată să câștigi încrederea pieței și a partenerului economic. Cred foarte mult că măsura asta putem să o facem pentru toți consumatorii casnici din niște mecanisme foarte clare, împreună cu producătorii și cu furnizorii, într-o discuție aplicată punctual pentru consumatorul casnic. Și sunt niște mecanisme pe care cred că le știm cu toții, nu aș vrea să intru acum în detaliu, eu vreau să spun doar că vreau să fim parteneri în gândirea asta și din punct de vedere economic poate să fie un calcul care să ne ducă la 1 leu, 1 leu și un pic atunci când vorbim despre prețul la consumatorul casnic. Mă refer prețul final cu toate accesoriile și cu toate tarifele plus taxe și TVA”, a afirmat ministrul Energiei, care a invitat producătorii și furnizorii să discute aceste mecanisme în acel format deschis de grup de lucru pe care l-a creat de la începutul mandatorului.
Bogdan Ivan a arătat că liberalizarea prețului la energie a reprezentat un șoc devastator în societate și economie.
Citiți mai multe detalii, pe profit.ro.

