Lecțiile din conflictul din Ucraina, dar și folosirea abuzivă și ilegală a dronelor, au demonstrat rolul strategic al dronelor, dar și riscurile generate de lipsa piloților instruiți, care să cunoască și să respecte legilsația incidentă în domeniu.
În România, instruirea primară a piloților militari pentru sistemele UAS (Unmanned Aircraft Systems) se desfășoară la Academia Forțelor Aeriene „Henri Coandă” Brașov și la Școala de Instruire Inter-arme a Forțelor Aeriene, din cadrul Bazei Aeriene de Instruire și Formare a Personalului Aeronautic „Aurel Vlaicu”, Boboc, potrivit MApN. Conform aceleiași surse, în aceste două centre pot fi instruiți anual aproximativ 200 de militari, în timp ce deja alte armate din Balcani, mai mici, au capacități pentru instruire anuală a peste 1.000 de piloți de drone.
În acest context, la Carfil Brașov a fost înființat Centrul de Excelență în pregătirea piloților de dronă în conformitate cu HG nr. 1533/2024 privind Strategia Națională pentru Industria de Apărare 2024–2030. Investiția în acest Centru este 100% din fonduri proprii ale Carfil SA și vizează specializarea în domenii/specialități esențiale a piloților militari -pentru misiuni specifice de luptă. Pe lângă militari, la Brașov sunt pregătiți și civili interesați în pilotarea dronelor. centrul a fost deschis în colaborare cu compania franceză DCI (Défense Conseil International) -recunoscută pentru expertiza sa în instruirea personalului militar al Armatei Franceze și al țărilor partenere/ aliate printr-o rețea globală de centre de instruire moderne și avansate.
Este primul centru de acest tip din țară/regiune care oferă programe avansate de instruire. Centrul oferă cursuri teoretice și practice, adaptate la nevoile beneficiarilor, pentru pregătirea piloților și operatorilor militari și civili de dronă.
„Este o inițiativă strategică ce urmărește crearea unei capacități naționale de formare și certificare a piloților UAS/C‑UAS, conforme cu cerințele NATO, UE (EASA) și AACR. Centrul este o structură de instruire de elită ce oferă o soluție completă de formare a piloților și operatorilor UAS/C-UAS pentru toate structurile din cadrul sistemului național de apărare, ordine publică și siguranță, precum și pentru mediul civil”, spun reprezentanții Carfil SA.
Centrul are capacități de instruire pentru 300 de piloți militari pe an, în grupe de minimul 6 și maximum 12 persoane. Dotările sunt la nivelul anului 2025 – inclusiv simulatoare de luptă cu drone care utilizează Inteligența Artificială. Centrul de Excelență are instructori cu experiența a sute de ore de zbor, iar structura didactică a Centrului este excelentă – săli multimedia, drone școală proprii.
Având în vedere că în contextul militar european, pregătirea în acest domeniu este „discretă”, putem să dăm doar detalii minime despre pregătirea piloților de drone la Centrul de Excelență de la Carfil S.A., printre care denumirea unor module de pregătire: Curs contracarare UAS (C-UAS), Curs de calificare pentru misiune MQ-A, Instruire UAS adaptată unităților operative, Curs de specializare UAS pentru sprijinirea artileriei, etc.
Cursuri de pilotat drone, pentru civili
Pe lângă cursurile de specializare a piloților militari de drone – inclusiv pentru cei din Forțele de Operații Speciale – la Carfil se pregătesc și civili, pentru folosirea dronelor în diverse activități. La Centrul de Excelență pot fi pregătiți anual peste 300 dee civili, în grupe de minimum 10 persoane și maximum 20 de persoane.
I. CURSURI DE CALIFICARE ÎN PILOTAJ
Modulul 1 – Introducere în Tehnologia UAV și Reglementările Legislative
Modulul 2 – Pilotare UAV pentru Începători – 1 zi (8 ore)
Modulul 3 – Pilotare UAV Avansată – 2 zile (6 ore/zi)
Modulul 4 – Siguranță și Proceduri de Urgență în Operarea UAV
II. CURSURI DE CALIFICARE TEHNICĂ ȘI DE MENTENANȚĂ
Modulul 5 – Mentenanță de Bază UAV
Modulul 6 – Programare și Automatizare UAV
Modulul 7 – Integrarea Senzorilor și Configurații Avansate UAV
III. CURSURI DE SPECIALIZARE
Modulul 8 – Utilizarea Dronelor în Agricultura de Precizie
Modulul 9 – Utilizarea UAV în Inspecții Industriale
Modulul 10 – Drone pentru Logistică și Transporturi Specializate
Modulul 11 – Monitorizarea Ecosistemelor Silvice cu UAV
IV. CURSURI DE PILOTARE FPV
Modulul 12 – Cursuri Pilotare FPV
Pentru cele 4 categorii de cursuri civile, instruirea (contra cost) începe când locurile din grupele de studiu sunt ocupate.
Dronele românești produse la Carfil Brașov
„Drona Românească” este un alt proiect dezvoltat de S. Carfil S.A. Brașov, cea mai mare companie din industria de apărare din România. Producția internă de drone industriale marchează un avans strategic pentru sectorul de apărare din România, acesta reprezentând primul parteneriat strategic al unei companii locale în domeniul producției de UAV (vehicule aeriene fără pilot) atât pentru aplicații militare, cât și civile.
Astfel, Carfil S.A. a încheiat un acord de colaborare cu Periscope Aviation, o divizie a companiei americane Chartis Federal, pentru a îmbunătăți capacitățile în producția de drone și tehnologia aviației. Acest parteneriat își propune să dezvolte și să producă drone militare și civile adaptate misiunilor specifice, cum ar fi ISR (Intelligence, Supraveghere și Recunoaștere), reaprovizionare tactică aeriană, comunicații cu rază lungă de acțiune, muniții tângăritoare, kamikaze și îmbunătățirea sistemelor C6ISR.
Iată portofoliul de drone produse la Carfil SA Brașov:
CUDA – Dronă Tactică de Supraveghere și Recunoaștere (ISR)

STINGRAY – Dronă Tactică MARITIMĂ de supraveghere, recunoaștere și transport

KRAKEN – eVTOL ISR – Comunicații și navigație pe distanțe lungi anti-bruiaj

SPECTRE – Loitering Munition / Kamikaze de ultimă generație

SIRIN – Drona ISR cu capacitate de transport mediu

PHOENIX – Cea mai bună soluție pentru transport greu în condiții extreme


