Aproape un secol a trecut de la construirea primei mari hidrocentrale din România. Centrala Dobrești și instalațiile sale au fost construite în doar 16 luni și au reprezentat o inovație nemaivăzută până atunci pentru hidroenergia din România.
Cele mai vechi hidrocentrale din România au fost construite la sfârșitul secolului al XIX-lea, iar în deceniile următoare au fost înființate amenajări hidroenergetice pe numeroase râuri.
Amenajările, de mici dimensiuni, foloseau doar o mică parte din potențialul hidroenergetic al apelor. Cea mai mare centrală din anii ’20 funcționa la Reșița, pe Bârzava, având o putere de 5,5 MW.
Micile hidrocentrale de pe râurile României
La începutul secolului XX, orașele Bacău, Băile Herculane, Cluj, Râșnov, Săcele, Sinaia, Timișoara beneficiau și ele de hidrocentrale, microhidrocentrale și roți hidraulice, folosite pentru a asigura electricitatea pe plan local, potrivi Adevărul.
Uzinele de celuloză și hârtie de pe Valea Prahovei, uzinele de ciment din Brașov și Fieni, uzinele metalurgice din Hunedoara, Călan, Reșița, Oțelu Roșu, Cugir, Sinaia, fabricile de textile din Brașov și Azuga și alte centre industriale foloseau și ele instalații hidraulice pentru producerea energiei, dar cu dimensiuni mici și cu linii electrice de 60 kV, destinate alimentărilor locale.
La sfârșitul anilor ’20, industria hidroenergetică din România a trecut într-o nouă etapă, odată cu construcția hidrocentralei Dobrești, cu o putere instalată de 16 MW, și a liniei sale electrice de 110 kV, folosită pentru transportul electricității în Capitală.
„Dintre râurile care coboară din Carpații Meridionali, s-a ales Ialomița, datorită următoarelor considerente: caracteristici hidroenergetice foarte avantajoase ale cursului superior (putere mijlocie, realizabilă printr-o cădere mare pe distanță relativ mică, defileuri înguste permițând baraje de volum redus, bazine naturale apte pentru acumulări); distanță de circa 125 de kilometri de zona orașului București, cu capacitate mare de absorbire a energiei; fezabilitate și soluție generală de amenajare stabilite de câteva studii anterioare, caz unic în acea epocă; dorința ridicării pentru turism a unei regiuni a cărei frumusețe naturală atrăsese atenția amatorilor de drumeție în munți, de la începutul secolului, și dintre care unii au avut”, arăta revista Energetica în 1980.
Plănuită imediat după Primul Război Mondial, pe cursul superior al Ialomiței, la poalele Bucegilor, Uzina Electrică Dobrești a fost destinată alimentării cu energie electrică a orașului București. Lucrările planificate au durat doar un an și jumătate, în perioada 1928–1930, și au fost inaugurate de regele Carol al Doilea, la 18 iunie 1930.
„La 18 iunie 1930 uzina a fost inaugurată, tăindu-se panglica tricoloră. Au pornit, simultan, patru agregate puse automat în paralel cu linia București. Dobrești devenea astfel prima uzină din Europa echipată cu asemenea aparatură de automatizare, brevetată Brown-Boveri, care a funcționat fără defecte importante până la data când scriu aceste amintiri”, informa inginerul Dorin Pavel, în volumul „Arhitectura Apelor”.
Când lucrările erau în plină desfășurare, în cele patru sectoare ale șantierului lucrau patru mii de muncitori, adăuga acesta. Sectoarele erau: barajul Scropoasa, cu galeria și conducta de aducțiune; captarea Brăteiului, cu aducțiunea respectivă; castelul și conducta forțată, alimentată de ambele sisteme și, în fine, centrala. În același timp s-au montat linia de 110 kV spre București, stația de la Târgoviște și liniile laterale de 60 kV, ca și termocentrala de la Schitu-Golești, afirma inginerul.
Echipamentele hidrocentralei Dobrești au fost furnizate de companii europene renumite, care au coordonat și montajul.
Deoarece utilajele de pe șantier erau puține și modeste, lucrările s-au bazat în mare măsură pe forța de muncă manuală, iar transporturile s-au făcut cu ajutorul căruțelor.
Potrivit specialiștilor, organizarea eficientă a șantierului și planificarea riguroasă au permis finalizarea centralei în aproximativ un an și jumătate, după ce, timp de opt luni, fusese construit drumul montan de acces de 12,4 kilometri dinspre șoseaua Târgoviște–Sinaia.
