Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Voila efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, după ce, ieri, în jurul orei 17.20, au fost sesizați cu privire la faptul că doi bărbați s-ar afla în stare de inconștiență, în curtea unui imobil din localitatea Șercăița.
Având în vedere sesizarea primită, o echipă operativă, formată din polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală Voila și un specialist criminalist din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș, s-a deplasat la adresa indicată, unde i-a identificat pe cei doi bărbați, de 43 și 46 de ani.
Din nefericire, pentru bărbatul de 43 de ani, în urma manevrelor medicale întreprinse la fața locului de către personalul specializat, a fost declarat decesul, cealaltă persoană fiind transportată la o unitate medicală, unde, în prezent, se află internată.
„Datele existente până în prezent conduc la probabilitatea ca cele două persoane să fi consumat împreună o substanță, posibil metanol, care le-ar fi determinat apoi starea de intoxicație. Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal întocmit privind săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, pentru lămurirea tuturor aspectelor, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale”, au precizat reprezentanții IPJ Brașov.

