Ca urmare a creșterii incidenței cazurilor internate cu infecție Sars-Cov2, vizitele la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov sunt permise în acestă perioadă doar timp de o oră (între orele 13.45-14.45), cu respectarea anumitor condiții, anunță conducerea unității medicale.
„- Vizitatorii au obligația de a purta echipamentul de protecție care se regăsește la intrarea în secție/compartiment (mască chirurgicală, papuci de unică folosință, halat de unică folosință); se vor spăla/dezinfecta la intrarea/ieșirea din salon;
– Fiecare pacient va primi în vizită maxim 1 vizitator în același timp;
– În saloanele mari de 3-5 paturi, vizita nu va dura mai mult de 10 minute și
nu mai mult de 1 vizitator la maximum 2 pacienți diferiți;
– Se va restricționa vizita în izolatoarele pentru cazurile cu boli infectocontagioase de pe secții;
– În timpul vizitei, aparținătorii nu vor sta pe patul pacientului”, se arată într-un comunicat emis de unitatea sanitară.
Pacienții cu semne și simptome respiratorii, vor fi grupați conform Ghidului de izolare, se mai arată în comunicat.
În secțiile Oncologie, Hematologie și ATI ale Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, medicii șefi pot decide să nu primească aparținători:
„În cazurile excepționale (pacienți cu nevoi speciale sau dacă sunt în fază terminală), medicul curant poate emite bilet de voie, nominal, unui singur aparținător, pe care va fi trecut inclusiv intervalul orar în care se acceptă vizita. Personalul medical va fi verificat epidemiologic zilnic”, a mai transmis conducerea spitalului.


