În contextul în care anumite unităţi de învăţământ din municipiul Braşov necesită procese ample de reabilitare şi modernizare, Primăria Brașov a constatat necesitatea unei „şcoli tampon”, unde să fie mutaţi elevii pe durata şantierului.
Proiectul de închiriere, inițiat de fosta administrație în 2022 (detalii aici), s-a soldat cu mai multe eșecuri la capitolul licitații și în Consiliul Local până s-a găsit un spațiu optim. Nu a fost abandonat nici de actuala administrație, care a căutat însă o soluție fără a se mai plăti fonduri de la bugetul local către entități private.
Astfel, acum, edilii au fost găsit o soluție gratis, fiind luată în calcul amenajarea ca școală „de rezervă” a unuia dintre corpurile de clădire de la fostul Liceu Astra de pe strada Panselelor, care nu a mai fost utilizat nici de către Colegiul Transilvania, care îl are în prezent în administrare.
Pentru început, a fost emisă documentația urbanistică preliminară, respectiv certificatul de urbanism, care stabilește condițiile necesare pentru efectuarea unor amenajări educaționale adaptate necesităților actuale.
Tot pe strada Panselelor (lângă Centrul pentru Persoane Fără Adăpost), într-un spaţiu al Direcţiei de Asistenţă Socială, municipalitatea braşoveană are în plan să amenajeze şi o creşă, astfel încât să fie suplimentat numărul de locuri din aceste unităţi educaţionale.
Cât ar plăti Primăria chirie pentru o școală la privat
Reamintim că după numeroasele licitaţii pentru închirierea unui spaţiu în care să se amenajeze o astfel de „şcoală de rezervă”, Primăria Braşov a reuşit să finalizeze procedura de atribuire în 2024. De altfel, în şedinţa Consiliului Local din 2 aprilie 2024, aleşii au aprobat hotărârea pentru închirierea spaţiului de la firma Coresi Business Park SA. Conform hotărârii, municipalitatea a închiriat un spaţiu de pe strada Turnului nr. 5 (fosta platformă Tractorul) clădirea Birouri T39, modulele C şi D, având suprafaţa de 2.444 mp din suprafaţa totală construită la sol de 6.419 mp.
Contractul era cu o valabilitate de 7 ani, iar în fiecare lună municipalitatea braşoveană urma să plătească o chirie de 35.976 euro cu TVA, din care 29.316 euro cu TVA/lună reprezenta chiria spaţiului (clădire, curte de recreere) şi 6.660,14 euro cu TVA/lună – costul aferent serviciilor de mentenanţă şi alte cheltuieli similare.
Proiectul de hotărâre a fost aprobat cu un amendament propus de PNL, care a solicitat ca valoarea chiriei să nu fie indexată pe perioada derulării contractului.Proprietarul urma să înceapă lucrările de amenajare a spaţiilor, termenul de predare fiind şase luni de la semnarea contractului, dar lucrurile au fost amânate, după ce s-a schimbat administrația Brașovului, care a căutat soluții pentru a evita cheltuielile.

