Camera Deputaților a adoptat astăzi, în unanimitate, în calitate de for decizional, Legea pentru modificarea și completarea Legii energiei electrice și a gazelor naturale nr.123/2012, reexaminată, la cererea președintelui României (Klaus Iohannis), care aduce o serie de modificări regimului juridic aplicabil prosumatorilor.
Ca urmare a acestei decizii, furnizorii de energie electrică vor factura lunar, pentru prosumatorii cu sisteme de producție de cel mult 200 kW, consumul, producția și diferența dintre acestea, iar valoarea eventualului surplus cantitativ va putea fi folosită pentru plata facturilor de curent electric la mai multe locuri de consum ale aceluiași prosumator, precum și la plata facturilor de gaze naturale, în anumite condiții.
Astfel,
„prosumatorii persoane fizice care produc energie electrică în unități de producere a energiei electrice cu o putere instalată de cel mult 27 kW pe loc de consum capătă dreptul de a utiliza suma rezultată din aplicarea de către furnizorul de energie electrică cu care încheie/au încheiat un contract de furnizare a energiei electrice a mecanismului de compensare cantitativă în achitarea obligațiilor de plată rezultate din contractele de furnizare a energiei electrice încheiate între aceștia și furnizorul lor de energie pentru toate locurile de consum sau producție și consum ale prosumatorului aflate în portofoliul acelui furnizor, precum și a obligațiilor de plată rezultate din contractele de furnizare a gazelor naturale încheiate între prosumator și acel furnizor pentru toate locurile de consum sau producție și consum ale prosumatorului aflate în portofoliul aceluiași furnizor”, se spune în textul de lege.
Aceștia trebuie să-și exprime opțiunea pentru una din destinațiile sumei rezultate din aplicarea de către furnizor a mecanismului de compensare cantitativă pentru o perioadă stabilită contractual cu furnizorul, dar nu mai puțin de 12 luni.

Reprezentanții producătorilor de energie sunt nemulțimiți
Proiectul votat astăzi
„prezintă în continuare carențe importante în privința facturării pentru prosumatori, nefiind specificat clar termenul de scadență a plății energiei active. În forma actuală, legea specifică facturare lunară, dar nu precizează scadența de plată la facturile emise, mai ales la cea de energie injectată, ceea ce poate genera confuzie și dificultăți în aplicare″, a transmisAsociația Prosumatorilor și a Comunităților de Energie din România (APCE).
Potrivit celor mai recente date ale Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), la finalul lunii august, în România existau 257.451 de prosumatori (din care 31.595 și cu sisteme de stocare a energiei generate), ce dispuneau de o putere instalată însumată de producție de 3.021 MW, mai mult decât dublă față de puterea reactoarelor de la Cernavodă (1.413 MW), peste cea a parcurilor fotovoltaice comerciale (2.904 MW) și nu departe de cea a centralelor eoliene (3.135 MW).

