Primăria Brașov ar urma să demareze o expertiză tehnică a pasajului de pe strada Zizinului, care nu a mai fost în reparații capitale de la începutul anilor 2000. Astfel, au început să apară degradări vizibile și pentru a le stopa sunt necesare lucări de reparații.
Costul realizării acestei inspecții amănunțite, în urma căreia se va stabili ce lucrări sunt necesare pentru reabilitare, este de 41.000 de lei și ar urma să fie realizate de firma Contiu Struct din Hărman.
În mai 2023, Primăria a semnat un contract cu o firmă din București pentru instalarea de panouri fonoabsorbante pe acest pasaj, ținând cont că blocurile sunt aproape de acesta, dar peste proiect s-a lăsat apoi liniștea (detalii aici). Atunci nu au fost luate în calcul însă și reparații capitale.
Un singur pasaj cu panouri fonoabsorbante
Astfel de sisteme au fost instalate în Brașov doar pe pasajul Independenței, care este o construcție nouă, și care trece chiar pe la gemurile a două blocuri de pe această stradă.

