După numeroasele contre iscate în jurul sălii de gimnastică de la Școala Gimnazială nr 2, și acceptarea unei soluții pentru ca elevii să își poată susține orele de sport în condiții optime, edilii au început demersurile pentru a demola vechea sală de sport și a construi o nouă structură de antrenament unde să se desfășoare activitatea de gimnastică a Clubului Sportiv Brașovia.
Costul pentru realizarea documentațiilor tehnice este de 264.462,28 lei (fără TVA). Proiectanții ar urma să se ocupe de elaborarea Studiului de fezabilitate, a Proiectului tehnic, precum și asigurarea asistenței tehnice pe durata implementării investiției,
Începută din 2017, nouă sală de gimnastică de la Școala 2 a fost finalizată în 2023, dar a devenit funcțională abia în februarie anul acesta. Sala nu a fost deschisă, deoarece era pregătită doar pentru desfășurarea antrenamentelor de gimnastică ale Clubului Brașovia, fără ca elevii de la școală să își poată desfășura orele de sport.
Nu doar gimnastică, ci și alte sporturi, în noua sală
Astfel, proiectul a născut o serie de discuții legate de destinația acestei săli, fie exclusiv pentru gimnaștii de la Clubul Sportiv Brașovia, fie pentru cei peste 1.400 de elevi de la această școală. La propunerea primarului Brașovului George Scripcaru, la sfârșitul anului trecut, Consiliul Local a luat decizia de amplasare a unei suprafețe de joc care să permită desfășurarea orelor de sport pentru elevii școlii, inclusiv a jocurilor de fotbal, handbal, baschet și volei.

