Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, cu sprijinul Serviciului Județean Anticorupție Brașov, a finalizat cercetările și a dispus trimiterea în judecată a 13 persoane, acuzate, după caz, de luare și dare de mită ori trafic și cumpărare de influență.
Potrivit anchetatorilor, faptele s-ar fi petrecut în perioada august 2023 – iunie 2024, în cadrul unei facultăți de drept din municipiul Brașov. În centrul dosarului se află un profesor universitar, acuzat că, cu ajutorul unui fost cadru didactic, ar fi cerut și primit bani de la mai mulți studenți – mulți dintre ei cadre active ale MAI – pentru a le facilita promovarea examenelor universitare și de licență.
Anchetatorii susțin că taxa informală percepută de profesor varia între 200 și 300 de euro (sau echivalentul în lei) pentru promovarea examenelor pe parcursul studiilor și între 400 și 500 de euro pentru transmiterea lucrării de licență și asigurarea promovării la examenul final.
Surse judiciare au precizat pentru BizBrașov că Facultatea de Drept vizată este cea a Universității Spiru Haret, pe lista celor trimiși în judecată aflându-se și Ioan Ștefu, lector univ. dr. la facultatea amintită. Ștefu a fost polițist, șef al Serviciului Criminalistic Brașov din 1983 până în 1991.
Ștefu este un fost membru PSD și, totodată, fost consilier juridic la Agenția pentru Protecția Mediului.
Acesta ar fi primit mită de la 15 studenți (8 agenți de poliție și un subofițer jandarm) care ar fi avut nevoie de studii superioare de drept pentru a fi încadrați ca ofițeri.
Reținuți 24 de ore pentru șpaga primită
Cei doi profesori implicați au fost reținuți pentru 24 de ore pe parcursul anchetei și ulterior plasați sub control judiciar, până la datele de 2 septembrie 2024, respectiv 31 decembrie 2024.În dosar au fost instituite măsuri asigurătorii pentru confiscarea sumelor obținute din presupusele fapte de corupție: 43.500 de lei în cazul profesorului universitar și 27.000 de lei pentru fostul profesor.
Rechizitoriul și dosarul cauzei au fost înaintate Tribunalului Brașov, instanța competentă să judece speța.


