Primăria Predeal va întocmi, pentru prima dată, un registru local al spațiilor verzi, care va oferi o evidență completă a zonelor verzi și a terenurilor degradate de pe teritoriul stațiunii. Pentru realizarea acestuia, administrația locală a semnat un contract în valoare de 50.000 de lei cu firma Imapping GIS din Sânpetru, specializată în cartografiere digitală și sisteme informatice geografice.
Registrul spațiilor verzi reprezintă o lucrare complexă, menită să inventarieze toate terenurile ocupate de parcuri, scuaruri, grădini, aliniamente stradale, arbori și arbuști, dar și să stabilească tipul de proprietate, modul de administrare și starea de sănătate a vegetației. Practic, documentul va deveni o bază de date digitală – tip GIS – care va permite urmărirea și actualizarea permanentă a informațiilor despre fiecare zonă verde din oraș.
Printre activitățile din contractul semnat de edilii din Predeal se numără:
- inventarierea tuturor exemplarelor de arbori și arbuști și stabilirea caracteristicilor acestora;
- marcarea pe plan a suprafețelor ocupate de spații verzi;
- realizarea fișelor obiectivelor și a planurilor digitale în formate PDF, DWG sau DXF;
- întocmirea bazei de date electronice pentru gestiunea și raportarea situației spațiilor verzi.
Registrul va fi un instrument util atât pentru administrația locală, cât și pentru cetățeni, oferind o imagine clară asupra suprafeței totale a spațiilor verzi, a zonelor care necesită reabilitare și a celor care pot fi amenajate sau extinse.
Potrivit normelor Ministerului Mediului, toate localitățile urbane din România au obligația de a întocmi și actualiza periodic un astfel de registru. În ultimii ani, marile orașe, între care se numără și Brașovul, au realizat registre digitale pentru spațiile verzi, folosind tehnologia GIS pentru o mai bună gestionare a vegetației urbane și planificare a spațiilor verzi.

