Descinderi de amploare ale polițiștilor brașoveni în cadrul unui dosar de contrabandă cu bijuterii, metale prețioase și tutun. În urma celor 17 percheziții efectuate marți, 21 octombrie, în județele Brașov, Covasna și Dâmbovița, anchetatorii au descoperit sume impresionante de bani și cantități importante de aur și alte metale prețioase.
Potrivit informațiilor transmise miercuri de Inspectoratul de Poliție Județean Brașov, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, au identificat și ridicat peste 223.000 de lei, 164.000 de euro, 11.800 de dolari americani, precum și alte sume în diverse valute. Totodată, a fost indisponibilizată o cantitate de peste 15 kilograme de bijuterii și metale prețioase, dar și tutun nemarcat fiscal.
Toate aceste bunuri urmează să fie analizate și administrate pe parcursul urmăririi penale, pentru stabilirea completă a prejudiciului și a circuitului infracțional.
Un turc a fost reținut
După încheierea perchezițiilor, un bărbat de cetățenie turcă, în vârstă de 67 de ani, a fost condus la sediul IPJ Brașov pentru audieri. În baza probelor strânse până la acest moment, procurorul de caz a dispus reținerea sa pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de 22 octombrie acesta să fie prezentat în fața magistraților pentru luarea unor măsuri preventive suplimentare.
Dosarul vizează activități desfășurate de persoane bănuite că ar fi introdus în România, în mod repetat, pe parcursul anului 2025, bunuri de mare valoare — în special bijuterii și metale prețioase — prin sustragerea de la controlul vamal. Prejudiciul urmează să fie calculat după finalizarea expertizelor și a analizelor contabile.
La acțiune au participat polițiști din mai multe structuri ale IPJ Brașov — Serviciul de Investigații Criminale, Serviciul Criminalistic, Serviciul pentru Acțiuni Speciale și Poliția Municipiului Brașov, alături de colegi din Covasna și Dâmbovița și cu sprijinul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.
Cercetările sunt în plină desfășurare, sub coordonarea procurorului de caz, pentru documentarea întregii activități infracționale și stabilirea tuturor persoanelor implicate.

