Potrivit unui raport global realizat de către un broker de asigurări prețurile la medicamente ar putea să crească cu 15% în anul 2026. Factor ce plasează țara noastră peste media europeană de 8,2% și menține un ritm accelerat de creștere a prețului și în alte țări din Europa centrală și de Est, relatează Agerpres.
„România urmează tendinţa regională de creştere a costurilor medicale. Rata de 15% estimată pentru 2026 reprezintă creşterea anuală anticipată a costurilor medicale acoperite de companii şi asiguratori privaţi, comparativ cu anul precedent 2025”, precizează autorii studiului Aon Medical Trend 2026.
„Analiza vizează exclusiv piaţa medicală privată, însă tendinţa este influenţată şi de contextul general al sistemului de sănătate din România. „Această evoluţie plasează ţara noastră peste media europeană de 8,2% şi printre economiile cel mai afectate din regiune, menţinând ritmul accelerat observat şi în alte state din Europa Centrală şi de Est. În clasamentul Uniunii Europene, România ocupă locul al treilea, după Letonia şi Estonia, ambele cu 20%. La nivelul întregului continent european, ţara noastră se situează pe locul al cincilea, după Turcia (45%), Ucraina (24%), Letonia (20%) şi Estonia (20%). Excluzând însă ţările aflate în contexte de hiperinflaţie, precum Turcia şi Ucraina, România urcă pe podiumul european alături de Letonia şi Estonia”, se menţionează în documentul citat de Antena 3.
În regiunea Europei Centrale şi de Est, România are una dintre cele mai ridicate valori și este la egalitate cu Serbia (15%) şi peste Polonia şi Ungaria (10%). În Europa de Sud-Est doar Bulgaria depăşeşte România cu o rată estimată de 21%, ceea ce confirmă tendinţa de creştere accentuată a costurilor medicale în zona Balcanilor, se mai transmite în comunicat.
„România se menţine în topul ţărilor cu inflaţie medicală ridicată din câteva motive relativ directe costurile administrative din sistemul public, deficitul de personal medical şi presiunea constantă asupra infrastructurii. Lipsa investiţiilor în sistemul public crează costuri suplimentare de întreţinere şi modernizare, în timp ce sectorul privat care este mai competitiv funcţionează la un preţ pe măsură. În plus, creşterea preţurilor la materiale sanitare şi medicamente are un efect direct asupra inflaţiei medicale. Chiar dacă se observă o tendinţă de scădere, aceasta va fi limitată atâta timp cât inflaţia generală se menţine peste nivelul prognozat”, a explicat Adrian Low Vesa, director, Health & Benefits Practice, Aon România, citat în comunicat.

