Plin de bețivi și drogați pe drumurile din Brașov. Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov efectuează cercetări în cadrul unor dosare penale, pe care le-au deschis după ce au identificat, în trafic, la volanul autovehiculelor, persoane care au încălcat grav prevederile legislației rutiere.
La data de 25 octombrie a.c., în jurul orei 19.30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secția 1 Poliție au oprit, pentru control, un autoturism, care circula pe strada Nicolae Iorga, din municipiul Brașov. Polițiștii au stabilit că la volanul autovehiculului oprit se află un bărbat, de 51 de ani, din municipiul Brașov, iar pentru că au observat indicii specifice consumului de substanțe interzise, polițiștii l-au testat pe cel identificat pentru determinarea eventualului consum de substanțe psihoactive. Rezultatul a indicat prezența unei substanțe psihoactive în organism, fapt pentru care bărbatul a fost condus la o unitate medicală autorizată, unde i-au fost recoltate mostre biologice. Analiza de specialitate efectuată ulterior a confirmat rezultatele testării, respectiv prezența substanțelor psihoactive în organism.
La data de 28 octombrie, în jurul orei 18.40, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Săcele au efectuat semnal de oprire, pentru control, unui autoturism, care circula pe strada Verii, din municipiul Săcele. Aici, după ce polițiștii au stabilit identitatea conducătorului auto, respectiv o femeie, de 57 de ani, aceștia au testat-o cu aparatul etilotest, iar rezultatul a indicat o valoare de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La data de 28 octombrie a.c., în jurul orei 18.00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Zărnești, în timpul desfășurării unei acțiuni pe linie rutieră, au oprit, pentru control, un autoturism, care circula pe strada Brazilor, din orașul Zărnești. În timp ce verificau aspectele de legalitate asupra documentelor, polițiștii au sesizat că bărbatul de la volan, de 58 de ani, prezintă manifestări specifice consumului de alcool, motiv pentru care acesta a fost testat cu aparatul din dotare, iar rezultatul a indicat o alcoolemie de 0.70 mg/litru alcool pur în aerul expirat.
Tot la data de 28 octombrie a.c., în urma unui control efectuat în trafic, polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Predeal au identificat un bărbat, de 45 de ani, care se afla la volanul unui autoturism care circula pe Bulevardul Mihail Săulescu din stațiune. Polițiștii au observat și aici indicii specifice ale consumului de alcool, astfel că persoana identificată a fost testată în acest sens, iar rezultatul a indicat o valoare a alcoolemiei de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Date fiind aspectele constatate, polițiștii au întocmit, în fiecare caz, câte un dosar penal, în care cercetările urmează a fi continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, cercetări ce se află sub coordonarea procurorilor de caz din cadrul unităților de parchet competente, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.

