Marius Leonte, fost director de îngrijiri în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, este unul dintre cei care au dat mită Ancuței Blănaru, director al Direcției de Sănătate Publică Brașov pentru simularea organizării examenului de absolvire a programelor de instruire în domeniul sănătății publice privind însușirea noțiunilor fundamentale de igienă și eliberarea certificatelor de absolvire către persoanele înscrise la cursurile organizate de societate.
Marius Leonte este și consilier local PNL al comunei Tărlungeni, iar în ultimii ani a fost purtător de cuvânt al instituției. El deține firma INFESTFREE SRL, prin care organiza cursuri de igienă. De altfel, și-a trecut firma și în declarația de interese prezentată la preluarea mandatului de consilier local. Interesant este că în declarația de avere nu și-a trecut niciun fel de venit de pe urma activității acestei firme, care anul trecut a avut afaceri de peste 110.000 de lei, fără a avea vreun angajat.De asemenea, el figurează și ca administrator la companiile LABCLIN M.L. SRL și LABCLYN-RESOURCE SRL, alte două firme amintite în dosarul DNA ca fiind implicate în dosarul DSP Brașov.
Contactat telefonic, Marius Leonte a spus că nu poate comenta informațiile atâta timp cât este o anchetă în curs.
O altă companie care oferea bani directoarei DSP Brașov este Pro Charitas SRL, firmă deținută de o anume Mioara Stanciu, probabil o simplă coincidență de nume (sau nu?) cu angajata Mioara Stanciu de la Compartimentul de Evaluare Factori de Risc din Mediu din cadrul Direcției de Sănătate Publică Brașov.
Trei mari anchete ale DNA la Brașov, în toate implicați urmași ai lui Brătianu
Anul acesta, DNA a avut trei cazuri mari la Brașov. Unul a vizat „tunul de mâncare” de la Spitalul Județean, unde a fost trimis în judecată Liviu Lupu, „organ de conducere” în organizația municipală a PNL Brașov. Cel de-al doilea dosar a fost cel al Companiei Apa Brașov, unde prim-vicepreședintele PNL Brașov, Liviu Cocoș, a fost acuzat că a preluat conducerea prin dare de mită.
Cea de-a treia anchetă este cea a șefei DSP Brașov care lua mită dintr-o parte să o distribuie la București pentru a-și păstra funcția.

