Deputatul brașovean Sebastian Rusu a anunțat că, alături de colegul său Mircea Fechet, a depus o propunere legislativă care vizează extinderea aplicării Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) la noi categorii de ambalaje, dincolo de cele destinate apei și băuturilor răcoritoare.
„Prin această inițiativă, românii vor putea returna noi tipuri de ambalaje nereutilizabile pentru oțet, borș, apă distilată, băuturi din cafea și pe bază de cafea, precum și borcane din sticlă cu capac metalic sau de plastic, începând cu 1 ianuarie 2027”, a declarat Sebastian Rusu.
Deputatul brașovean a subliniat că extinderea SGR va aduce beneficii directe pentru mediu și comunitate: reducerea cantității de deșeuri, creșterea ratei de reciclare și reutilizare a ambalajelor, dar și stimularea unui comportament mai responsabil în rândul consumatorilor.
„România poate deveni un model la nivel european în ceea ce privește eficiența Sistemului de Garanție-Returnare. Doar în luna septembrie au fost returnate peste 507 milioane de ambalaje, cu o rată de returnare de peste 90%”, a mai spus Rusu.
Sistemul de Garanție-Returnare, lansat la nivel național în 2023, presupune ca cetățenii să plătească o garanție de 50 de bani la achiziționarea băuturilor ambalate în PET, sticlă sau metal, sumă care este returnată la predarea ambalajelor la punctele de colectare.

