Imagini surprinse din dronă de către „Tot ce zboară se mănâncă” arată evoluția șantierului de la liniile și peroanele din Gara Brașov. Liniile 8 și 9 din stație au fost modernizate, fără a se lua în calcul însă și instalarea unei copertine, iar acum liniile 1, 2 și 3 sunt și ele aproape de final. În paralel, se lucrează și la copertinele de pe peroane.
La peronul de la liniile 2 – 3 au fost montate inclusiv o parte din copertine, iar acum muncitorii fac finisajele la platformă. Și peronul de la linia 1 este aproape gata – se mai lucrează doar în capătul dinspre Predeal al stației.
Odată finalizat acest șantier, lucrările ar urma să se mute pe celelalte patru linii care nu au fost încă modernizate.
Lucrările fac parte din contractul de modernizare a căii ferate Brașov-Sighișoara. Contractul de lucrări a fost semnat cu asocierea Railworks (Alstom, Arcada, Aktor, Euroconstruct Trading 98) pe 5 martie 2020.

