Primarul Brașovului, George Scripcaru, critică dur actualele proceduri privind gestionarea situațiilor de urgență generate de urși, pe care le consideră ineficiente și „doar de formă”. Edilul a vorbit la Radio România Brașov FM despre incidentul de sâmbătă dimineață, când un turist canadian a fost atacat de un urs în Masivul Postăvarul, și a declarat că, deși s-a constituit un comandament de urgență la Primăria Brașov, măsurile luate sunt inutile în lipsa unei reglementări clare la nivel național.
„Din punctul meu de vedere ne amăgim singuri şi ne păcălim unii pe alţii. Ne întrunim în comandament de urgenţă, facem o inventariere a problemei. Ajungem toţi la concluzia că sunt prea mulţi urşi şi nu există o reglementare la nivel naţional şi nu se face ce ar fi de făcut în mod natural”, a spus George Scripcaru.
„În alte țări, când apare un urs, e situație de urgență națională”
Edilul a subliniat diferențele majore dintre modul în care alte state reacționează în fața unor astfel de situații și lipsa de reacție din România.
„În altă ţări, când apare un urs, la nivel naţional este o situaţie de urgenţă. La noi, nu se pune problema asta. Zilele trecute, în faţa Primăriei era o vulpe. Nu este agresivă, dar poate transmite rabia”, a spus primarul, adăugând că în alte locuri se „creează un echilibru, adică se recoltează”.
El a criticat și presiunile făcute de diverse organizații care, potrivit lui, blochează orice intervenție eficientă: „Avem aşa-zişi iubitori de animale, în ghilimele, care, de fapt, sunt interesaţi să genereze o problemă, nu să rezolve o situaţie. Sunt multe ONG-uri care clamează acest lucru, dar, care sunt interesate să acceseze foarte mulţi bani, sub pretextul că inventariază urşii. După ce inventariază urşii, constată că s-au înmulţit şi o luăm de la capăt.”
„Eu sunt responsabil să protejez oamenii, dar nu mă lasă o altă lege, care îmi interzice să fac ceva”
Primarul Brașovului a atras atenția și asupra faptului că autoritățile locale nu au pârghiile legale pentru a acționa eficient.
„Ursul este un animal, este proprietatea Ministerului Mediului. Noi avem restricţii, nu putem face ceea ce trebuie. Acest lucru contravine unei alte prevederi, din Codul administrativ, în care se arată că primarul trebuie să ia măsuri de prevenţie privind pericolele provocate de animale împotriva oamenilor. Eu sunt responsabil să protejez oamenii, dar nu mă lasă o altă lege, care îmi interzice să fac ceva. Ajungem în situaţia penibilă în care ne uităm toţi cum ursul se plimbă pe străzi, intră în case, distruge gospodării, atacă oamenii. Şi, pentru noi, este o normalitate ca un urs să atace un om. A devenit o banalitate”, a mai declarat edilul.
„Probabil că va fi o ştire când aflăm că un om a lovit sau a afectat un urs”, a adăugat, ironic, Scripcaru.
Sanctuarele, o soluție
Edilul a vorbit și despre proiectul aflat în derulare în Masivul Postăvarul, unde se amenajează un centru pentru urșii capturați.
„Suntem în situaţia în care facem sanctuare pentru urşi în habitatul lor natural. Investim milioane de euro ca să băgăm urşii, să-i corectăm sau să-i aducem într-o stare de «cuminţenie». Mi s-a părut ciudat să amenajăm ţarcuri cu garduri şi betoane. Mi s-a spus că întâi îi ducem pe cei obraznici, cineva se ocupă să îi corecteze. Dacă îşi schimbă comportamentul, atunci sunt eliberaţi în altă parte. Dacă nu, stau acolo toată viaţa”, a spus Scripcaru.
În opinia sa, soluția reală ar fi stabilirea unor cote clare de intervenție pentru a restabili echilibrul din fondurile cinegetice. „În rest, ne îmbătăm cu apă rece şi este foarte trist, pentru că se distrug gospodării şi se omoară oameni”, a încheiat primarul Brașovului.


2 comentarii
Ar trebui relocati in centrul Bucurestiului !
Si apoi…ursii or fi ei prea multi ! Necazul e cu …BOI !!
In sfârșit zice și primarul ceva corect.
Și cum nu este independent cu parte dintr-un partid aflat la guvernare, sa pună mâna și să își civică colegii sa împuște naibii ursii
Așa bătaie de joc, bani aruncați pe protecție, ong uri pline de lipitori și izolarea cetățenilor de pădure, doar într-o țară condusă de cretini și ticăloși poți întâlni.