Consiliul Județean Brașov s-a întrunit astăzi de îndată să decidă cine semnează hotărârile CJ alături de președintele acestui for, Adrian Veștea, mai ales în perioadele în care acesta nu participă la ședințe, fiind reținut cu probleme de partid, unde are funcția de prim-vicepreședinte la nivel național. După o ședință de doar trei minute, s-a decis că această persoană va fi Adrian Iatan, al doilea vicepreședinte al legislativului județean, membru PSD.
În timpul ședinței, secretarul CJ, Maria Dumbrăveanu, le-a transmis consilierilor județeni că au interdicția să ia legătura cu mai multe persoane, având în vedere situația de la Compania Apa, unde mai multe persoane au fost puse sub control judicar.
Ulterior, mesajul a ajuns pe telefoanele consilierilor. BizBrașov vi-l oferă în exclusivitate:
„Buna ziua. Conform adreselor Serviciului Teritorial Brasov al DNA urmatoarele persoane au interdictie sa nu se apropie sau sa comunice cu membrii Consiliului Judetean Brasov: Dl. Serban Todorica Cobstantin, Suciu Mirela Marina, Dragomir Liviu, Burdusa Catalin Tiberiu. Interdictia este instituita pana la 28.12 2025 pentru primele doua persoane si pana la 29.12.2025 pentru ultimele doua”
Reamintim că cele patru persoane au fost puse sub control judiciar în cadrul dosarului „Mită pentru funcții la Compania Apa Brașov”. Alături de cei patru, în dosar s-au mai luat măsura arestului preventiv pentru 30 de zile, prelungit apoi, împotriva lui Liviu Cocoș, directorul general al Companiei Apa, și a lui Carmen Ferghete Țop, președinte al Consiliului de Administrație al companiei amintite.

