Jurnalistul şi producătorul de britanic de film Charley Ottley a obţinut cetăţenia română, acesta urmând să depună jurământul de credinţă pe 6 noiembrie.
Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie (ANC) a transmis că pe 6 noiembrie, la sediul său, are loc ceremonia solemnă de depunere a jurământului de credinţă faţă de România de către mai mulţi străini care au obţinut cetăţenia română, printre care și Charley Ottley.
„Solemnitatea sesiunii este consolidată de diversitatea ţărilor de provenienţă a noilor cetăţeni români, aceştia fiind originari din ţări precum Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Italia, Turcia, Brazilia, Iordania, Liban, Serbia şi India, fapt ce confirmă vocaţia globală a României şi forţa legăturilor sale umane şi diplomatice”, a precizat ANC.
„Prin documentarele sale de excepţie – «Wild Carpathia» şi «Flavours of Romania» – a reuşit să surprindă cu măiestrie spiritul, autenticitatea şi frumuseţea pitorească a României”, a explicat preşedintele interimar al ANC, Claudia Ţapardel.

