Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Voila au fost sesizați, printr-un apel de urgență, cu privire la faptul un bărbat ar fi făcut scandal în fața unui imobil din localitatea Cincu.
„Ca urmare a sesizării primite, polițiștii s-au deplasat în scurt timp la adresa indicată, unde au identificat un bărbat, de 25 de ani, care, în urma unor discuții în contradictoriu, s-ar fi manifestat violent față de o femeie și ar fi adresat amenințări cu acte de violență, atât la adresa vieții acesteia, cât și persoanelor din jur, generându-le astfel o stare de temere.
Ca urmare a celor constatate, bărbatul identificat a fost condus la sediul unității de poliție, unde, după audieri și în baza probatoriului administrat în cadrul dosarului penal intocmit, față de persoana agresoare a fost dispusă măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, acesta fiind introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Brașov.
Ulterior acestei masuri, persoana reținută a fost prezentată în fața procurorului de caz, care a dispus pe numele bărbatului o altă măsură preventivă superioară”, au declarat reprezentanții IPJ Brașov.

