Campania de prevenţie a ANAF a crescut gradul de conformare voluntară în rândul contribuabililor care desfăşoară activităţi de organizare de evenimente. În urma mesajului public transmis de ANAF prin campania naţională de colectare de date privind contractele încheiate pentru perioada iunie – decembrie 2025, un numǎr important de societăţi care deţin saloane de evenimente s-au conformat voluntar, declarând corect şi transparent veniturile şi obligaţiile fiscale”, au anunțat reprezentanții ANAF, citați de News.ro.
Instituţia informează că, în perioada iunie-septembrie 2025, la bugetul de stat, sumele declarate au fost mai mari cu 16,10%, impozitul pe profit declarat a crescut cu 19,68%, iar impozitul pe venit cu 19,61%. TVA declarată a înregistrat o creştere de 20,32% comparativ cu anul precedent.
„Aceste cifre confirmă că o parte semnificativă a contribuabililor din acest domeniu a optat pentru conformare voluntară, înţelegând importanţa fiscalizării corecte a veniturilor din activitatea de orga
nizare de evenimente”, transmit oficialii ANAF.
Potrivit acestora, activitatea principalilor organizatori de evenimente festive şi corporative este monitorizată constant de către Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, fiind utilizate în acest scop informaţiile furnizate de sistemele informatice RO e-Factura şi RO e-case de marcat, dar şi informaţiile disponibile din surse publice.
„Analizele astfel realizate au evidenţiat discrepanţe între estimatul fluxurilor financiare generate prin activitatea de organizare de evenimente şi veniturile declarate, indicând un nivel scăzut de conformare în anumite cazuri. ANAF, prin Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, va continua controalele în acest domeniu de activitate, începând cu 10 noiembrie, fiind vizaţi peste 80 de contribuabili, care nu au înţeles să se conformeze voluntar şi să respecte prevederile legale”, precizează ANAF.
Acţiunile de verificare nu vor afecta desfăşurarea evenimentelor festive şi nu îi vor viza pe participanţii acestora, controalele fiind efectuate exclusiv în afara intervalului orar alocat evenimentelor respective.


2 comentarii
Ratații ăștia o să ajungă să ne numere găluștele din supă, poate doar doar vor găsi vreo tentativă de evaziune. Cât despre cei care vindeau Mwh cu 3500 lei, pentru a încasa subvenția de la statul român, adică de la proștii care plătesc energia electrică de zici că e vreun lux și plătesc și subvenția prin impozitele pe salarii, pensii, case și mașini (apropo, pe când un impozit pe mașinile de spălat rufe, vase sau de călcat??), nici un cuvințel. Șeful ANAF explica la TV că cei care fură 200 de lei sunt ușor de prins și dovedit, iar ceilalți, care fac evaziune de sute de milioane de euro sunt greu de dovedit. Păi să ia salariu de 200 de lei, că e mai ușor de plătit de către noi!!
Bravos anaf verificati si cine face gemuri, dulceturi, muraturi si recuperati tva …!
Niste idioti