66 de amenzi date de polițiștii rutieri în doar 3 ore, ieri, în Brașov.
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Brașov au organizat ieri o acțiune care a vizat verificarea modului de respectare a prevederilor legale în domeniul transportului public de marfă și de persoane.
În intervalul orar 06:00 – 09:00, peste 40 de polițiști au acționat în mai multe zone de interes din județul Brașov și au urmărit identificarea și sancționarea conducătorilor auto care, prin nerespectarea prevederilor legislației rutiere, pot genera situații de risc pentru participanții la trafic.
Pentru abaterile constatate au fost aplicate 66 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 40.000 de lei. De asemenea, au fost reținute, în vederea suspendării, 6 permise de conducere și 10 certificate de înmatriculare. În timpul acțiunii, polițiștii au constatat și o infracțiune, pentru care cercetările urmează a fi continuate în cadrul dosarului penal pe care l-au deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.
„Facem precizarea că astfel de acțiuni, menite să descurajeze încălcări ale legislației rutiere, vor fi organizate și în perioada următoare, pentru asigurarea unui climat corespunzător de siguranță publică și de reducere a numărului de accidente rutiere în care ar putea fi implicate vehicule din această categorie de transport”, au transmis reprezentanții IPJ Brașov.
66 de amenzi date ieri, într-un interval de doar 3 ore, șoferilor din Brașov care transportau persoane sau marfă
66 de amenzi date ieri, într-un interval de doar 3 ore, șoferilor din Brașov care transportau persoane sau marfă
Ziua Unirii Principatelor Române, sărbătorită în Nogent-sur-Marne, lângă Paris. Invitați de onoare sunt Junii Brașovului. Ziua Unirii Principatelor Române, 24…
Înființat în anul 2012, site-ul www.bizbrasov.ro a devenit principala sursă zilnică de informație pentru cititorii brașoveni. BizBrasov.ro este un site de știri locale care oferă conținut de calitate pentru orașul și județul Brașov.
S.C. BIZ AFACERI MEDIA S.R.L Brasov, Str. Octavian Goga Nr.9 office@bizbrasov.ro