Gara Bartolomeu își va schimba aspectul desuet, după ce, CFR a reușit să atribuie contractul de lucrări pentru proiectul de modernizare a acestei stații și a peroanelor. La licitație au fost depuse trei oferte, iar cea declarată câștigătoare a fost cea a asocierii formate dintre constructorul bihorean Drum Asfalt și GDO Mov Impex din Baia Mare.
Contractul a fost semnat pentru suma de 51.764.799,87 lei fără TVA, respectiv 62.635.407,84 lei cu TVA, față de valoarea estimată de 52.446.625.92 fără TVA.
În 2023, CFR lansase două licitații succesive pentru modernizarea gării Bartolomeu, însă ambele au fosta anulate. La vremea respectivă, valoarea totală estimată a contractului era de 33.410.462,81 lei, fără TVA, echivalentul a aproape 6,8 milioane de euro. Probabil că valoarea a fost considerată prea mică, din moment ce nu s-a depus nicio ofertă. Ulterior, procedura a fost reluată în septembrie 2024, cu o valoare mai mare de aproape 60% a cheltuielilor estimate.
12 linii în Gara Bartolomeu
Gara a fost dată în folosință în anul 1891. Are 12 linii, din care doar patru sunt folosite, iar toate peroanele prezintă degradări vizibile. Întreaga gară are aspectul unei halte dintr-un sat uitat de lume, nu o stație de tren demnă de un oraș de talia Brașovului.
Contractul se va derula pe o perioadă de 10 luni.

