Cetatea Prejmer se află la doar 15 kilometri de Brașov. Turcii au încercat să o cucerească de nu mai puțin de 50 de ori, însă fără succes. Cunoscută și sub denumirea de Cetatea de Neînvins, aceasta a ajuns în prezent să fie una dintre cele mai bine păstrate fortărețe medievale din Europa.
Cetatea Prejmer, una dintre cele mai fortificate cetăți
Se spune că Cetatea Prejmer a devenit una dintre cele mai fortificate pe vremea regelui Sigismund de Luxemburg. Biserica a fost înconjurată de o incintă cu ziduri groase de patru metri și împrejmuită de un șanț foarte lat de apă. În plus, cetatea avea bastioane înalte de 12 metri ce dispuneau de guri de trageri. Accesul se făcea doar pe două poduri de lemn și prin porți de fier groase.
Satul se afla la marginea regiunii, chiar în locul prin care aveau loc năvalele turcești. Astfel, biserica de la Prejmer a dispus de-a lungul timpului de cele mai inovatoare mijloace de apărare, motiv pentru care s-au născut și cele mai frumoase legende. Una dintre acestea este cea despre Orga Morții ce se afla în biserică.
Orga Morții de la Prejmer
În acea perioadă, la Prejmer ar fi sosit un dispozitiv de luptă, extrem de puternic, așa numita orgă a morții. Sunetele pe care Orga Morții le scotea îi speria chiar și pe atacatori. Acestea erau atât de înfricoșătoare, încât turcii nu mai îndrăzneau să se apropie de cetate.
Deasupra sa erau poziționate mai multe arme, care puteau produce pierderi masive inamicului, putând fi acționate de un singur om. Arma era atât de eficientă încât vesta s-a dus în întreg ținutul, lucru care ar fi dus la distrugerea sa.
Câteva sute de ani mai târziu, o nouă orgă a fost adusă în Biserica Fortificată din Prejer, lucru care i-a făcut pe cei mai în vârstă să-și amintească de legendele din copilărie.

