Resistematizarea străzii 13 Decembrie în zona intersecției cu strada Ciobanului a trecut prin mai multe „furci caudine”, după ce a existat un litigiu între fosta administrație a municipiului Brașov și dezvoltatorul Isaran care a demarat un proiect imobiliar în zonă, pe teritoriul administrativ al comunei Sânpetru.
Litigiul a fost tranșat definitiv în instanță în vara anului trecut, când magistrații Curții de Apel au obligat Comisia de Circulație din cadrul Primăriei Brașov să emită aviz dezvoltatorului pentru racordarea la strada 13 Decembrie. Inițial, racordarea la artera de circulație era prevăzută prin amenajarea unui sens giratoriu, pe cheltuiala dezvoltatorului.
În acest context, încă din vară, Isaran a început unele translatări de rețele, iar săptămâna trecută a început să amenajeze „înțeparea” efectivă în strada 13 Decembrie. Aceasta nu va mai fi făcută însă prin sens giratoriu, ci va fi doar un racord simplu, după cum au precizat reprezentanții Primăriei Brașov.
„În Planul Urbanistic Zonal emis de Primăria Sânpetru, racordarea la strada 13 Decembrie era prevăzută prin sens giratoriu. În vederea obținerii autorizației de construire pentru locuințele proiectate, era necesar și avizul Comisiei de Circulație din cadrul Primăriei Brașov. Acesta a fost emis în urma unei decizii a instanței, însă geometria intersecției nu permitea amenajarea unui sens giratoriu, iar decizia instanței nu a prevăzut explicit amenajarea unui giratoriu. În funcție de ceea ce se va întâmpla în viitor în zona respectivă, de lucrările de extindere a străzii 13 Decembrie, interesele municipalității, se va analiza dacă se va amenaja un sens giratoriu la intersecția cu strada Ciobanului”, a precizat purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea.
Plan imobiliar aprobat în 2021
Planul Urbanistic Zonal, propus de către dezvoltatorul imobiliar Isaran, pentru construcția unui nou ansamblu rezidențial pe strada Ciobanului a fost avizat de către edilii din Sânpetru, de care aparține terenul în cauză, încă din 2021. Ținând cont că traficul din acest ansamblu se descărca în strada 13 Decembrie primarul Brașovului Allen Coliban a susținut că va ataca în instanță PUZ-ul, iar Comisia de Circulație din cadrul municipalității brașovene nu a emis aviz favorabil pentru proiect și pentru resistematizările rutiere, astfel că dezvoltatorul și-a făcut dreptate în instanță.

