Premierul Ilie Bolojan a anunţat că proiectul pentru reforma pensiilor magistraţilor va fi depus, din nou, „în prima parte a săptămânii” viitoare. Într-un interviu acordat Europa Liberă, el a spus că se va vorbi în coaliţie pentru ca pragul pensiei să nu depăşească 70% din salariu.
„Până la sfârșitul acestei luni trebuie să trimitem cererea de plată nr. 4 din PNRR, care e în valoare de 2,5 miliarde de euro. Cererea 4 este independentă de cererea 3. În fiecare lună am pus presiune pe ministere. Dar nu ține doar de ministere, ci și de CCR, cum e cu pensiile: 70% din salariu și perioada de tranziție. Ceea ce am propus este just, corect față de magistrați. Săptămâna viitoare vom repune proiectul, în prima parte a săptămânii, ca CSM să ne dea aviz”, a spus Bolojan, citat de Antena 3. El a spus că se va vorbi în coaliţie pentru menţinerea pragului, iar „până marţi vom avea răspunsul”.
Pe 20 octombrie, Curtea Constituţională a României a respins proiectul pentru reforma pensiilor speciale, prin care se tăiau pensiile magistraţilor şi se introducea o perioadă de tranziţie pentru creşterea vârstei de pensionare. CCR argumenta că „lipsa avizului CSM coroborat cu neașteptarea curgerii de către Guvern a întregului termen de 30 de zile necesar obținerii acestuia încalcă art.1 alin.(3) și (5)

