Snoop: o emisiune la Realitatea Plus = 450.000 de euro. Pe 12 mai 2025, Realitatea Plus a difuzat mai multe emisiuni, printre care „Culisele Statului Paralel”, pentru care televiziunea a primit 1 milion de euro de la AUR, drept publicitate electorală prezidențială. Pentru încă două zile, AUR a mai plătit încă 500.000 de euro. În total, Realitatea a primit de la AUR partidul lui George Simion doar pentru prezidențialele din primăvara lui 2025 aproape 5 milioane de euro, bani pentru care a cerut rambursarea de la buget. AEP a refuzat și a trimis o plângere la Parchet, a dezvăluit siteul de investigații Snoop, citând surse la curent cu facturile dintre AUR și AEP.
- Un calcul arată că, potrivit sumei de 450.000 de euro plătite de AUR pentru emisiunea realizată de Anca Alexandrescu, valoric în cele două ore la Realitatea Plus ar fi putut fi difuzate 300 de spoturi, la prețul plătit de Donald Trump pe TV în SUA.
- În timp ce cele 300 de spoturi difuzate în SUA au conținut persoana și oferta candidatului Donald Trump și cu avantajul față de competitoarea sa, pe Realitatea Plus George Simion a apărut câteva minute, din cele două ore de emisie plătite cu 450.000 de euro.
- O altă comparație: în campania de o lună și jumătate din primăvara lui 2025, AUR a dat către Realitatea Plus 5 milioane de euro. Donald Trump a dat 6 milioane de dolari (5,5 milioane de euro) pentru toată reclama sa pe Facebook, pe ultimele trei luni ale prezidențialelor din SUA din noiembrie 2024, conform unui raport independent al companiei financiare Solomon.
- Snoop este siteul care a descoperit și cei 2 milioane de euro plătiți, din bani publici, de PNL pentru promovarea pe panouri a cărții lui Nicolae Ciucă, președintele PNL și candidat la prezidențiale. Același site de investigații a scris despre sumele record primite de PSD și despre faptul că AEP nu a rambursat o parte din bani președintelui Nicușor Dan, pentru că nu au fost identificați unii dintre donatori. Dacă doriți să sprijiniți munca de investigație a redacției nonprofit Snoop o puteți face aici.
La șase luni de la încheierea campaniei electorale prezidențiale, când a văzut ce bani a primit de la buget, George Simion a realizat că i s-a decontat o sumă cu mult mai mică decât cea cheltuită. AUR a plătit pentru președintele său 69 de milioane de lei și i s-au rambursat 52 de milioane. 17 milioane nerambursate sunt facturări de la Realitatea Plus, pe care AEP nu le-a recunoscut ca legale. În plus, lui AUR i s-a mai luat înapoi 5 milioane de lei – cazul scrisorilor trimise către public. În total, 22 de milioane de lei, susține AEP, nu s-au cheltuit legal.
AEP spune că AUR nu a beneficiat de serviciile trecute în contract de către Realitatea Plus, dar că a plătit
Revenind la cele 17 milioane, suma facturată de televiziunea Realitatea Plus. AEP pretinde că facturile nu atestă un serviciu real de care a beneficiat AUR. Printre deconturile considerate nereale de AEP se numără și o ediție a emisiunii din 12 ma 2025 a realizatoarei Anca Alexandrescu. Alexandrescu a devenit politician și candidează independent pentru Primăria Capitalei, susținută de AUR.
George Simion a declarat, marți, 12 noiembrie, că va contesta în instanță decizia AEP privind nerambursarea după campania prezidențială.
Președintele AUR afirmă că argumentele AEP sunt „inventate”. AUR reprezintă o țintă pentru instituții ale statului, spune Simion.
Din 69 de milioane de lei, 33% din banii AUR au mers la Realitatea Plus
Din cele 69 de milioane de lei cheltuite de George Simion în campania electorală prezidențială din primăvara lui 2025, 23,4 de milioane de lei au ajuns la postul de televiziune Realitatea Plus. Din acești 23,4 de milioane de lei, AEP a decis să recunoască doar 6 milioane de lei drept cheltuieli legale. Astfel, AEP a refuzat să deconteze din bani publici 17 milioane de lei dați de George Simion către televiziunea lui Maricel Păcuraru.
Ce n-a recunoscut AEP drept cheltuieli legale? De pildă, pe 12 mai 2025, pentru emisiunile dintr-o singură zi, televiziunea Realitatea Plus a primit 1 milion de euro de la partidul lui Simion, citează Snoop.ro surse la curent cu facturile trimise de AUR și refuzate de AEP.
Cum se realizează decontarea
Candidații care au depășit pragul de 3% la prezidențiale au dreptul să ceară rambursarea sumelor cheltuite în campanie dacă finanțarea a fost privată, adică nu a provenit din subvenția inițială încasată de partid de la bugetul de stat.
Partidele și candidații beneficiază de două tipuri de sume de la buget, adică adunate din taxele și impozitele cetățenilor și ale companiilor.
Una e suma anuală, care la AUR e de aproximativ 10 milioane de euro pe an. La ea, se adaugă alte fonduri publice pentru campanie, care se decontează de la buget, după ce politicienii sau partidele vin cu contractele și cu facturile.
Realitatea Plus a facturat emisiunile integral ca publicitate politică pentru Simion, indiferent de subiectul de pe ecran
Mai exact, AEP a constatat, potrivit informațiilor obținute de Snoop, că emisiunile plătite de AUR au fost emisiuni difuzate permanent de postul de televiziune Realitatea PLUS și nu au fost emisiuni al cărui conținut să fie specific campaniei electorale.
Instituția care controlează modul folosirii banilor în campaniile electorale a considerat că subiectele din emisiunile nu au fost pentru promovarea lui George Simion, deci AUR nu avea de ce să le plătească. Subiectele erau diverse: de la proiecte de legi, la subiecte la zi din zona politică, fără legătură cu mesajele lui Simion.
O ediție de „Culisele Statului Paralel” l-a costat pe George Simion 450.000 de euro
Contractul pentru promovarea lui George Simion s-a extins după ce acesta intră în turul al doilea al alegerilor prezidențiale în finala cu Nicușor Dan. Alianța pentru Unirea Românilor a plătit încă o factură, de 14,4 milioane de lei către trustul Realitatea PLUS.
Și pentru turul al doilea, AEP a constatat o situație similară cu primul tur: emisiunile au fost facturate integral, indiferent dacă George Simion sau reprezentanții AUR participă la emisiuni sau nu. Orice subiect din emisiune a fost considerat promovare pentru candidatul Simion.
Pentru cele două tururi de scrutin, Realitatea PLUS a facturat, iar AUR a plătit cu 17 milioane de lei mai mult decât timpul în care Autoritatea Electorală Permanentă a considerat că s-a făcut o promovare legală.
Emisiunea „Culisele Statului Paralel” din 12 mai 2025, moderată de Anca Alexandrescu, deține recordul financiar: peste 450.000 de euro pentru o singură ediție.
Simion a spus că va ataca în instanță raportul AEP
Simion a declarat că va contesta în instanță decizia AEP privind nerambursarea a 3,5 milioane de euro după campania prezidențială.
Liderul partidului susține că motivele invocate de Autoritate sunt „inventate”, iar AUR reprezintă țintă pentru anumite instituții ale statului.
„Atacurile vizează și un post de televiziune, Realitatea TV, noi am colaborat cu mai multe televiziuni în 2024, 2025, din toate aceste organe media vedem niște decizii fățiș împotriva mass-mediei care prezintă și vocea opoziției”, a spus președintele AUR.
Potrivit acestuia, va sesiza instituțiile europene și internaționale, inclusiv Departamentul de Stat al SUA, din cauza „abuzurilor AEP”.

