Famila Regală a României a decis să scoată la vânzare Hotel „Furnica”, proprietate a Coroanei României. Imobil impozant, Furnica este încă o dovadă că până și anexele Domeniului Regal erau construite în același spirit monumental, cu grijă față de unitatea de stil, de amplasament și de calitatea materialelor folosite. Desi, pentru călătorul modern, nefamiliarizat cu istoria locului, Furnica poate părea că a fost conceput din start ca un han de lux, în realitate aici au fost „grajdurile noi” ale familiei regale – pentru momentele în care monarhii îți petreceau timpul în stațiune – un ansamblu arhitectural frumos proiectat de Karel Liman și inaugurat în 1912.
Acest complex estetic, perfect proporționat, cu o alternanță de planuri echilibrată era destinat locuințelor pentru personal (40 de camere), spălătoriei și grajdurilor pentru 24 de cai regali.

Astăzi, clădirea impresionează prin masivitatea zidăriei, acoperișurile ample, detaliile din lemn și piatră, dar puțini își pot imagina funcția inițială. Pentru vizitatorul modern, pare un han de lux sau un hotel de munte, însă, în urmă cu un secol, era una dintre cele mai moderne zone utilitare ale reședinței regale.
Hotelul se vinde cu 3,7 milioane de euro
Majestatea Sa Margareta a României, împreună cu ASR Principesa Elena, Irina Walker, ASR Principesa Sofia și ASR Principesa Maria, a informat autoritățile că dorește să vândă acest imobil, printr-o adresă de la finalul lunii trecute, mai precis, din data de 29 octombrie 2025.
Imobilul se află pe un teren de aproximativ 5.106 de metri pătrați. În acest moment, hotelul este închis și păstrat în regim de conservare, până când un proiect de renovare îl va putea readuce în circuitul turistic.

În Sinaia există 11 monumente istorice de arhitectură de clasa AAA, iar acest obiectiv este unul dintre ele. Ministrul Culturii deja a transmis neexercitarea dreptului de preemțiune, motiv pentru care acesta a fost transferat autorităților locale – Consiliul Județean Prahova și Primăria Sinaia.
În cursul zilei de joi, consilierii județeni din Prahova urmează să discute despre proiectul de hotărâre privind neexercitarea dreptului de preemțiune pentru achiziționarea imobilului.

Dacă autoritățile locale renunță oficial la dreptul de preemțiune, clădirea ar putea ajunge în proprietatea unui investitor privat. Specialiștii atrag însă atenția că un asemenea imobil necesită proiect amplu de restaurare, respectarea normelor pentru monumente istorice și, desigur, investiții consistente pentru reintegrarea în circuitul turistic.

