Distrigaz Sud Rețele a oprit temporar alimentarea cu gaze naturale pe mai multe străzi, din localitatea Ghimbav.
„Ca urmare a unor lucrări de săpătură mecanizată realizate de către firma RS Activ pe strada Gențianei, din localitatea Ghimbav, județul Brașov, s-a produs o avarie asupra unor elemente aferente rețelei de distribuție a gazelor naturale. Ca urmare a acestui incident, pentru a pune consumatorii în siguranță, Distrigaz Sud Rețele a sistat alimentarea cu gaze naturale în zona respectivă astăzi, 25 noiembrie 2025, începând cu ora 09:59.
În urma acestei întreruperi neplanificate, sunt afectați 219 de clienți casnici și non casnici situați pe străzile Lavandei și Nufărului, din localitatea Ghimbav, județul Brașov.
Echipele Distrigaz Sud se află la fața locului pentru remedierea defectului. Reluarea alimentării cu gaze naturale a clienților afectați se va face în cursul zilei de astăzi, 25 noiembrie 2025, în jurul orei 17:30.
După reluarea alimentării cu gaze naturale, în cazul în care clienții simt miros de gaze, sunt rugați să apeleze Centrul de Apeluri și Depanaj Urgențe Gaze la numerele de telefon: 021 9281, 031 9031 sau 0800 877 778, să aerisească imediat încăperea, să nu provoace scântei, să nu acționeze întrerupătoarele electrice, să nu folosească aparatele electrocasnice și, dacă este posibil, să închidă robinetul de alimentare cu gaze naturale”, au transmis reprezentanții Distrigaz Sud Rețele.

