Firmele care introduc pe piața națională ambalaje pentru băuturi cu o capacitate de până la 3 litri din metal sau sticla vor avea obligația ca, începând din 2026, să aibă un conținut reciclat de cel puțin 25% din materialul ce reprezintă componenta principală, calculat ca medie pentru toate ambalajele din metal, respectiv sticla pentru băuturi, introduse pe piața naționala.
Începand cu anul 2030, conținutul reciclat va trebui să fie de cel puțin 30%, conform unui proiect legislativ inițiat de fostul ministru al Mediului, Mircea Fechet, care obligă astfel să includă în conținutul ambalajelor metal sau sticlă reciclată. Inițiatorul prevede anul 2026, dar este dificil ca proiectul să mai fie adoptat de Parlament și promulgat până la finalul anului. Conform inițaitivei, firmele care introduc pe piața națională produse ambalate au drept de preempțiune pentru achiziția materialelelor rezultate în urma reciclării efectuate în cadrul sistemului național de garanție-returnare (Returo) sau gestionate prin intermediul organizației care implementează răspunderea extinsă a producătorului, proporțional cu cantitățile introduse pe piață în anul calendaristic de referință.
Operatorii economici responsabili care achiziționează materiale reciclate prin exercitarea dreptului de preempțiune vor avea obligația de a utiliza materialele respective exclusiv pentru fabricarea de ambalaje din categoria celor introduse pe piață de operatorii economici. Revânzarea materialelor reciclate achiziționate va fi interzisă.
Citiți mai departe, pe profit.ro.

