Cele mai frumoase legende din România sunt cele despre satele din Țara Făgărașului, iar localnicii le relatează chiar și în ziua de astăzi. Unii istorici spun că Făgăraş vine de la cuvântul fogor, care înseamnă potârniche. În secolul XVIII circula o glumă cum că numele vine din expresia maghiară fa-garas care înseamnă ban din lemn. Pentru că în acele vremuri, muncitorii primeau nişte răvaşe din lemn pentru munca prestată la Cetatea Făgăraşului, pe care le schimbau apoi în bani. Numele ar fi astfel cu rădăcini în limba maghiară. Însă Nicolae Iorga dezminte asta și susţine că numele vine „de la fagul ocrotitor”, din care s-a făcut Făgăraş.
Povestea satelor Sâmbăta şi a satului de sub copac
În mitologia românească, apa Sâmbetei izvorăşte dintre rădăcinile unui brad, cel din care a fost făcută lumea, şi înconjoară Pământul de 7 sau 9 ori, după care se varsă în Iad, clocotind. În Ţara Făgăraşului circulă o legendă care explică cum au primit aceste denumiri localităţile Sâmbăta de Sus şi Sâmbăta de Jos.
Sâmbata de Sus, un loc sfânt
Pe locul unde e acum Lacul Vlăgăreștilor, fusese în vechime un mănunchi de case. Localnicii nu credeau în nimic, nu posteau şi râdeau de singura familie credincioasă din sătucul fără nume. Într-o seară de iarnă, doi străini le-au bătut la uşă acestor credincioşi care chemaseră întreg satul la petrecere. Au fost primiţi în casă şi omeniţi. Pe la miezul nopţii, o fată le-a atras atenţia tuturor că necunoscuţii nu par a fi oameni, deoarece au picioarele ca de gâscă şi mâinile roşii. Lumea s-a speriat. Un străin a bătut cu toiagul în podea şi casa a început să se scufunde. Apa a început să înghită satul. Numai familia de credincioşi a scăpat, ei fiind cei care au întemeiat Sâmbăta de Sus. Mai târziu, nişte păstori s-au stabilit şi ei pe aceste meleaguri, dând sătucului lor numele de Sâmbăta de Jos, ca să-l deosebească de celălalt. Localnicii spun că şi acum, dacă te duci noaptea la lac, se mai aud gemetele păcătoşilor şi se mai văd bârnele caselor scufundate în lac.
Legenda satului Copăcel
Copăcel este numele unui alt sat de la poalele Făgăraşului. Toponimul este de origine dacică, dar legenda spune că numele Copăcel vine de la Dumnezeu, pe când călătorea prin Ţara Făgăraşului. El s-a aşezat sub un copac să se odihnească, iar înaintea Lui au îngenuncheat câţiva păstori care L-au rugat să le facă şi lor un sat. Dumnezeu le-a dat chiar locul de sub copac.
Citiți mai departe, pe monitorfg.ro.


Un comentariu
Nu ma mira fagul din capul lui Iorga !
Tot individul asta inventeaza sintagma *tara romineasca* cu referire la sec XIV ! Desi pe actul unirii de la 1859 scrie *unirea principatelor VALAHIEI si Moldovei*
Frumos este faptul ca cu minutza lui scrie * cand e vorba despre tara mea NU MA INTERESEAZA ADEVARUL*
Asta este ^istoricul^ care se auto caracterizeaza !