Potrivit datelor oferite de reprezentanții Direcției de Sănătate Publică, în județul Brașov, în perioada 24 noiembrie- 30 noiembrie, au fost raportate 1583 de cazuri de infecții respiratorii, spre deosebire de săptămâna anterioară când au fost raportate 2005 cazuri. Este vorba despre:
-36 de cazuri de gripă clinică, comparativ cu 58 de cazuri în săptămâna de supraveghere 17.11-23.11.2025;
-1279 de cazuri de infecţii acute ale căilor respiratorii superioare, în comparație cu 1628 cazuri în săptămâna 17.11-23.11.2025;
-268 de cazuri de pneumonie, comparativ cu 319 cazuri înregistrate în săptămâna 17.11-23.11.2025;
– 2 cazuri de gripă confirmate de laborator.
Cele mai multe cazuri de infecții acute ale căilor respiratorii superioare, respectiv 369, au fost înregistrate la copii cu vârste cuprinse între 5 și 14 ani.

