Vacanța de iarnă de la munte este înlocuită cu escapada de o zi, din cauza lipsei zăpezii. Mulți turiști ajung dimineața în stațiuni, se plimbă, urcă cu telecabina sau își rezervă câteva ore de răsfăț la un spa. Unele hoteluri din Poiana Brașov primesc și clienți care achită doar intrarea la piscină și nota de plată de la restaurant.
Există și turişti care se mulţumesc cu o simplă plimbare cu telecabina până în Masivul Postavarul. O cartelă costa 70 de lei pentru adulţi şi 35 lei pentru copii.
Însă, au apărut și oferte speciale de o zi la unele hoteluri, care includ servicii spa şi masa la restaurant. Un pachet costă 300 de lei de persoană, notează stirileprotv.ro.
„O zi petrecută în spa, este o zi benefică”, spune o turistă.
La final de zi facem calculul și:
„Depășim 200, până în 300 de lei, depinde acum și ce vrei să faci, unde mănânci, ce mănânci”, spune o altă turistă. La acest buget se adaugă şi călătoria dus-întors cu trenul, pe ruta Bucureşti – Braşov care costă între 75 şi 140 de lei, la clasa a doua.

