Biletele de tren se scumpesc de mâine, 14 decembrie. Măsura vine odată cu intrarea în vigoare a noului mers al trenurilor. Totodată, reprezentanții CFR au anunțat mai multe trenuri, inclusiv pe rute noi sau sezoniere.
Noul Mers al Trenurilor 2025 – 2026 intră în vigoare în data de 14 decembrie
Directorul general al CFR Călători, Traian Preoteasa, a declarat în urmă cu trei săptămâni că planul nou de mers al trenurilor se indexează cu rata inflaţiei, potrivit antena3.ro.
„Asta este legea, alte bilete mai scumpe nu vor fi, decât indexate cu rata inflaţiei la jumătatea lunii decembrie”, a declarat directorul general al CFR Călători.
El a mai precizat că vor fi introduse trenuri noi în circulație. Concret, de duminică vor circula în jur de 1.150 de trenuri pe zi.
Dintre acestea, 52 sunt pe rute internaționale, 20 sunt Intercity şi vor asigura legătura între orașele mari, 112 sunt Interregio şi vor traversa mai multe județe. În program sunt incluse și 950 de trenuri locale, cu opriri în majoritatea stațiilor.
De exemplu, din capitală spre Brașov , una dintre cele mai populare destinații de weekend, un bilet InterRegio la clasa a II-a crește de la 68 de lei la 75 lei, iar cel la clasa I ajunge la 108 lei. Pe ruta București–Constanța, acelaşi bilet la clasa a II-a va fi 93 de lei și ajunge la 134 de lei la clasa întâi. Iar dacă aveți în plan o călătorie mai lungă – până la Iaşi, de exemplu, aproape 400 de kilometri, trebuie să plătiți în jur de 140 de lei.
Biletele de tren s-au actualizat ultima oară cu inflaţia – scumpindu-se cu 4,6% – la data de 15 decembrie 2024.
De asemenea, o altă scumpire s-a aplicat din data de 31 iulie 2025, din cauza majorării TVA de la 19% la 21%. Astfel, tarifele au crescut şi pentru rezervarea locului, care acum costă 6 lei la trenurile InterCity.

