Pompierii au fost solicitați să intervină, în jurul orei 00:00, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință din localitatea Râșnov ( zona Glăjărie ).
„La fața locului au fost mobilizate patru autospeciale de stingere, două autoscări, o autocisternă cu apă și un echipaj SMURD.
La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta cu flăcări și cu degajări mari de fum pe o suprafață de aproximativ 200 mp.
În acest moment incendiul este localizat și se intervine pentru lichidarea flăcărilor.
Din informațile deținute până în acest moment, nu s-au înregistrat victime”, a transmis Ciprian Sfreja, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov.

