Impozitul local pe apartamentele cumpărate „pe firmă” va fi mai mare de până la 7,5 ori din anul 2026, iar persoanele fizice care fac bani pe AirBnB vor fi obligate la un impozit de 10% pe venitul realizat, în sistem real.
Impozitul local pe apartamentele cumpărate pe firme va fi mai mare de până la 7,5 ori din anul 2026, comparativ cu 2025, potrivit pachetului fiscal al Guvernului Bolojan, proaspăt publicat în Monitorul Oficial. Creșterea substanțială a impozitului local va afecta în principal antreprenorii care au achiziționat astfel de locuințe ca investiții, pe persoană juridică. Pe de altă parte, Legea 239/2025 îi va „lovi” și pe românii care „lucrează pe persoană fizică” și fac un ban din închirierea în regim hotelier pe platforme precum AirBnB sau Booking.com.
De la 1 ianuarie 2026, apartamentele care sunt deținute de firme nu vor mai fi încadrate ca spații rezidențiale, conform modificărilor operate de Guvern la Codul fiscal prin Legea 239/2025. Această reîncadrare din Codul fiscal va determina o creștere de până la 750% a impozitului pe proprietate pentru cei care au cumpărat apartamente pe firmă, remarcă fondatorul unei firme de consultanță imobiliară, într-o analiză citată de startupcafe.ro.
„Dacă în cazul persoanelor fizice majorarea impozitelor nu o văd cu un impact semnificativ în piață, chiar dacă creșterea este de 70% – vorbim de niște sute de lei în plus –, în cazul persoanelor juridice creșterea va fi una semnificativă”, arată Georgian Marcu, unul dintre agenții imobiliari de top pe piața din București.
Mai exact, art. XII, punctul 32 din Legea 239/2025 abrogă alineatele (1) și (4) din articolul 460 al Codului fiscal.
Cele două alineate eliminate de Guvernul Bolojan din Codul fiscal, de la 1 ianuarie 2026, prevedeau:
ART. 460 – Calculul impozitului/taxei pe clădirile deținute de persoanele juridice (1) Pentru clădirile rezidențiale aflate în proprietatea sau deținute de persoanele juridice, impozitul/taxa pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote cuprinse între 0,08% – 0,2% asupra valorii impozabile a clădirii. (4)
În cazul clădirilor cu destinație mixtă aflate în proprietatea persoanelor juridice, impozitul se determină prin însumarea impozitului calculat pentru suprafața folosită în scop rezidențial, conform alin. (1), cu impozitul calculat pentru suprafața folosită în scop nerezidențial, conform alin. (2) sau (3).
Mai multe detalii despre impactul acestei legi, aici.

