Aflați într-o continuă reorganizare la nivel local, liberalii brașoveni și-au refăcut site-ul organizației, unde updatează zilnic informații despre faptele „de capă și spadă” de la nivel județean.
Totuși, site-ul conține câteva erori când vine vorba despre prezentarea echipei. De exemplu, la nivelul conducerii județene nu s-a auzit, probabil, că anul trecut au avut loc alegeri și că PNL a pierdut postul de edil din Râșnov, așa că pe site-ul său este trecut, în continuare Liviu Călin Butnariu ca „primar al Râșnovului”. Probabil, prim-vicepreședintelui Adrian Veștea îi este greu să creadă că după 20 de ani de administrare liberală, Râșnovul a preferat o altă culoare politică, deși a fost condus cu o mână de fier de urmașii lui Brătianu.
De asemenea, nici primarul Brașovului, George Scripcaru, nu pare a fi recunoscut de liberali ca fiind al lor, deși acesta încă participă la ședințe în cadrul PNL și spune că este membru liberal. Scripcaru a câștigat anul trecut Primăria Brașov, după ce a candidat din partea alianței PNL – PSD.
În rest, echipa este completă, updatată la zi, inclusiv după demisiile din funcțiile de șefi ale celor cu probleme cu DNA – Liviu Cocoș și Todorică Șerban. 


Un comentariu
Gashca clientelara NU partid !