În contextul în care Primăria Brașov a lansat în dezbatere un nou regulament pentru închirierea parcărilor de reședință, astăzi, oficialii Primăriei au venit cu unele precizări.
Astfel, în cazul parcărilor care au fost închiriate prin licitație anul trecut, contractele vor fi valabile 5 ani, iar beneficiarii acestora nu vor trebui să participe la noile licitații organizate de Primărie, cel mai probabil, după luna mai, când noul regulament va trece de etapele de dezbatere publică și de aprobare.
De altfel, și suma pe care o vor plăti aceștia va rămâne neschimbată, însă în cazul celor care au închiriat la prețul minim, care este în medie de 150 de lei (sumă rămasă neschimbată din 2006), vor fi taxați cu suma minimă actualizată, care conform propunerii de regulament este de 500 de lei/an.
De altfel, anul acesta, taxele pentru parcările de reședință vor rămâne la același nivel plătit și în anii anterior pentru toți cei care dețin parcări de reședință, modificări în ceea ce privește taxele urmând să fie operate doar de la 1 ianuarie 2027.
Primarul a precizat că se va face și un studiu în ceea ce privește numărul de mașini existente în fiecare cartier și implicit necesarul de locuri de parcare. În Brașov sunt înmatriculate aproximativ 115.000 de autoturisme,
În acest moment, conform datelor înregistrate la Primăria Brașov, dintr-un total de aproximativ 46.000 de locuri de parcare avem următoarea situație:
- Zona A – aproximativ 1900 de locuri de parcare;
- Zona B – peste 15.500 de locuri de parcare;
- Zona C –în jur de 22.500 de locuri de parcare;
- Zona D – aprox. 3.000 de locuri de parcare.
Propunerea de regulament, disponibilă aici:
REGULAMENT parcare de resedinta Brasov 06.01.2026

