România este țara care are una dintre cele mai mari populații de păsări răpitoare din Europa. Pe serpentinele Transfăgărășanului, la peste 2.000 metri altitudine, când te oprești să admiri peisajul, îți poți ridica privirea și să vezi ceva spectaculos. O siluetă uriașă care planează fără să bată din aripi. Este acvila de munte – pasărea de pe stema României.
„Aquila chrysaetos – acvila de munte, numită și pajura – este una dintre cele mai impresionante păsări răpitoare din lume. În România trăiesc 90-150 de perechi, răspândite în Munții Carpați, în special în masivele calcaroase cu stâncării expuse. Sunt păsări sedentare care nu-și părăsesc niciodată teritoriul.
O acvilă de munte poate ajunge la 1 metru lungime de la cioc la coadă. Anvergura aripilor atinge 2 metri la masculi și 2,25 metri la femele. Greutatea? Până la 6 kilograme pentru o femelă adultă. Penajul este castaniu închis, cu creștetul capului și ceafa de culoare roșu-arămie, aurie – de unde și numele științific chrysaetos, din grecescul „chruseos” – auriu.
Puterea acestei păsări este incredibilă
Ghearele pot zdrobi ușor brațul unui om. Viteza în picaj atinge 320 km/h – este recordul absolut în regnul păsărilor. Poate căra în zbor o greutate de până la 6 kilograme. Iar vederea? De 3-4 ori mai ascuțită decât a omului – poate localiza prada de la 3 kilometri distanță. Acvilele de munte sunt monogame și formează perechi pentru toată viața. Își construiesc cuiburi uriașe pe stânci abrupte, la 5-30 metri înălțime, ferite de oameni. Un cuib poate avea circumferința de până la 3 metri și este folosit 10-20 de ani consecutivi. Pe lângă cuibul principal, perechea construiește în apropiere alte 2-3 cuiburi mai mici, ca loc de repaos. Dar România nu are doar acvile de munte.
Țara noastră adăpostește 8 specii de acvile din cele 12 prezente în Europa: acvila de munte, acvila de câmp, acvila țipătoare mică, acvila țipătoare mare, șerparul, acvila mică, acvila de stepă și codalbul. Doar cei care au trăit experiența de a vedea o acvilă în zbor liber, în sălbăticie, pot înțelege cu adevărat ce înseamnă măreția naturii. Nu la zoo, nu la televizor – ci deasupra ta, planând maiestuos pe curenții de aer calzi din Carpați. Acvila țipătoare mică (Aquila pomarina) este o altă poveste de succes românească. România găzduiește 2.000-2.300 de perechi – aproximativ 22% din populația speciei la nivelul Uniunii Europene și 10% din întreaga populație mondială. Cele mai multe perechi cuibăresc în Transilvania, în vestul României și pe pantele estice ale Carpaților.
Între 2010-2013 s-a desfășurat proiectul LIFE „Conservarea acvilei țipătoare mici în România”
S-au montat transmițătoare GPS pe 18 acvile pentru a le urmări comportamentul și rutele de migrație. Una dintre ele, Arlie, a devenit celebră. Arlie pornește în migrație în septembrie din Piemontul Făgărașului. În 4 ore traversează Carpații Meridionali. După 2 zile ajunge în Turcia. Traversează Siria (unde oamenii împușcă păsări migratoare pentru trofee), Israel, Canalul Suez, și ajunge în Africa sub-sahariană unde iernează. În aprilie se întoarce acasă, în aceeași pădure, la același cuib. Acvilele țipătoare mici sunt „paznicii” pădurilor. Se hrănesc cu rozătoare dăunătoare culturilor – șoareci de câmp, șobolani, arvicole. O singură pereche poate consuma sute de rozătoare pe an, protejând culturile fermierilor fără niciun pesticid.
Fenomenul „cainismului” este fascinant la această specie. Femela depune 2 ouă, dar puiul mai mare îl elimină aproape întotdeauna pe cel mai mic. Toată energia părinților merge către un singur pui, care are astfel șanse maxime de supraviețuire. Doar în anii când hrana este abundentă supraviețuiesc ambii pui.
În anii ’60, populația de acvile de munte din România era estimată la doar 20 de perechi. Specia era declarată periclitată. Vânătoarea, otrăvirea, colectarea puilor pentru șoimărit, poluarea – toate făcuseră ravagii.
Astăzi, după decenii de măsuri de protecție, populația s-a stabilizat la 90-150 de perechi de acvilă de munte și 2.000-2.300 de perechi de acvilă țipătoare mică. Este o poveste de succes în conservarea biodiversității.
Te-ai întrebat vreodată de ce acvila este pe stema României?
Pentru că de peste 600 de ani, de pe vremea lui Mircea cel Bătrân, această pasăre simbolizează puterea, libertatea și aspirația spre înălțime. Din 1390, când a apărut prima dată pe stema Țării Românești, până astăzi, acvila ne-a vegheat drumul ca popor. În 1921, pictorul maghiar József Sebestyén a desenat-o pentru stema României Mari. Aceeași reprezentare, ușor modificată, este pe stema actuală. Aquila chrysaetos – acvila de munte aurie – nu este doar un simbol heraldic. Este o pasăre reală care zboară deasupra Carpaților.
Proiectele de conservare continuă. Siturile Natura 2000 protejează habitatele de cuibărit. Se stabilesc zone de protecție în jurul cuiburilor – 100-200 metri unde nu se taie pădure și nu se deranjează păsările. Braconajul este pedepsit sever. Educația publică crește conștientizarea.
Societatea Ornitologică Română, Asociația Grupul Milvus, și alte ONG-uri lucrează neobosit pentru monitorizarea și protejarea acestor păsări magnifice. Transmițătoarele GPS, camerele foto-capcană, webcam-uri la cuiburi – tehnologia modernă ajută conservarea. Pentru turiști există acum „birdwatching tours” – excursii specializate pentru observarea păsărilor răpitoare în habitatul lor natural. Locații precum Piemontul Făgărașului, Munții Țarcu, Parcul Natural Bucegi devin destinații pentru iubitorii de natură din toată lumea.
Astăzi, când vorbim despre biodiversitate și conservare, România are de ce să fie mândră. În timp ce Europa de Vest se luptă să reintroducă specii dispărute, noi avem încă aceste păsări magnifice zburând liber deasupra munților noștri”, potrivit informațiilor oferite pe pagina de facebook Viață de Românaș.
