Primăria Ghimbav vrea să aibă o evidență mai clară a spațiilor verzi din oraș și în acest sens ar urma să realizeze un sistem informațional al acestora. În vederea realizării acestei „hărți” virtuale, edilii au semnat un contract în valoare de 93.750 lei fără TVA, respectiv 113.437,5 lei cu TVA cu firma Topgis Engineering din Brașov.
Registrul virtual ar urma să se realizeze prin lucrări de identificare, măsurare și cartare a terenurilor definite ca spații verzi, precum și culegerea de informații specifice privind vegetația existentă, cu determinarea indicilor cantitativi și calitativi.
Registrul Verde este un fel de cadastru pentru spaţiile verzi aflate pe domeniul public, arborii izolaţi plantaţi în diverse locuri publice, precum şi arborii şi arbuştii ocrotiţi. Evidența corectă a spațiului verde este primă măsură care trebuie luată pentru folosirea rațională a acestuia. Această evidență este un element important în stabilirea strategiilor referitoare la conservarea şi dezvoltarea rețelei de spații verzi.

