Consiliul Județean Brașov a anunțat, ieri, că derulează, în prezent, patru proceduri de achiziție publică, cu o valoare totală estimată la 15.137.000 lei (peste trei milioane de euro) fără TVA, având ca obiect implementarea și/sau modernizarea soluțiilor software clinice și nonclinice, precum și creșterea interoperabilității activităților medicale din patru unități sanitare aflate în subordine. Investițiile vizează Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii, Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Dr. Ioan Aurel Sbârcea” și Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase, fiecare procedură având o valoare estimată de 3.784.250 lei fără TVA. Pachetele de achiziție includ și cursuri de formare destinate personalului care va opera noile platforme informatice.
Pentru acest contract se luptă două companii fără niciun angajat. O ofertă a fost depusă de ITC Global Digital Concept SRL din Craiova – controlată de afaceristul craiovean Cristian Bogdan Stanache , și o altă firmă obișnuită cu banii publici din Brașov, mai ales cei din sănătate, dar și din alte instituții aflate sub tutela Consiliului Județean – Digitax Online Public Services SRL. Aceasta a depus o ofertă alături de Softeh Plus, o societate deținută de polonezii de la Symphonia, companie înființată de fondul de investiții MidEuropa, fostul proprietar al rețelei medicale Regina Maria.
Stanache, proprietarul ITC Global Digital Concept, mai deține și Web Win Group Net, o firmă abonată la contractele cu instituții publice. Anul trecut, aceasta a fost exclusă dintr-o licitație organizată de Ministerul Dezvoltării pentru că „și-a încălcat în mod grav sau repetat obligațiile principale ce-i reveneau în cadrul unui contract de achiziții publice”.
Digitax este unul din furnizorii importanți de softuri ai instituțiilor finanțate de Consiliul Județean Brașov, în ultimul an primid contracte, prin atribuire directă, cu Spitalul de Copii, Spitalul de Psihiatrie și Neurologie, Spitalul de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase, Direcția Județeană Comunitară de Evidența Persoanelor, Direcția de Pază și Ordine a Județului Brașov, Centrul Cultural Reduta și Biblioteca Județeană George Barițiu.
ITC Global Digital Concept SRL și Digitax Online Public Services SRL raportau la Finanțe zero angajați la nivelul anului 2024. Firma din Craiova figura cu afaceri de 1,8 milioane de lei în 2024, în timp ce Digitax raporta afaceri de 3,92 milioane de lei, dar și pierderi de 1,19 milioane de lei.
Doar firma controlată indirect de MidEuropa raporta angajați – 123 la nivelul lui 2024 – și afaceri de peste 32 de milioane de lei. Dar aceștia vin doar ca terț susținător pentru oferta Digitax, firmă controlată, din umbră, de omul de afaceri George Anghel, fost coordonator al platformei ghiseul.ro.


Un comentariu
Doua firme ? Iata una din retetele ^tunurilor^ financiare ! Firme fara angajati ??? Si cine face lucrarea ?
Astia sunt doi fosti …securisti, pcr isti, apropiati psd, pnl…adica interlopi !
Asemenea ^firme^ NU ar trebui lasate sa participe ! Ce se intampla ? De fapt NUMAI astia sunt lasati !
Cel care va lucra primeste un procent din bani ! Si ne mai miram ca lucrarile sunt de proasta calitate !