Noul Regulament pentru eliberarea permiselor de liberă trecere pe 16 drumuri judeţene cu restricţii de tonaj din judeţul Braşov a intrat în vigoare, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Pe aceste artere, cu unele excepţii, pentru vehiculele ce depăşesc tonajul prevăzut prin restricţii (în cazul celor mai multe drumuri restricţia vizează vehiculele cu masa totală mai mare de 7,5 tone), este nevoie de obţinerea unui permis de liberă trecere. În schimb, pentru vehiculele cu masa mai mică decât cea vizată de restricţii, inclusiv pentru vehiculele de transport de 3,5 tone, nu trebuie solicitat un astfel de permis. De asemenea, pentru drumurile care nu sunt incluse pe listă nu trebuie solicitat permisul.
Potrivit administratorului public al judeţului Braşov, Szenner Zoltan, permisul de liberă trecere poate fi achiziţionat online, de pe platforma www.ltbrasov.ro, iar documentul este eliberat imediat după ce a fost făcută plata. Pentru a obţine acest permis, solicitantul trebuie să selecteze perioada, drumul sau drumurile pentru care solicită documentul şi să introducă un set de date. După ce plata este confirmată, permisul este transmis pe e-mail, iar întreaga prcedură durează câteva minute. Existenţa unui cont pe această platformă nu este obligatorie, însă cei care se înregistrează pot vedea istoricul permiselor pe care le-a solicitat, dar şi alte date statistice.
Permisele de liberă trecere pot fi solicitate 24 de ore din 24 de ore, 7 zile pe săptămână.
Sumele pe care trebuie să le plătească solicitanţii sunt modice. De exemplu, pentru un permis valabil o săptămână pentru DJ 106 B (Vulcan – Holbav – Paltin) posesorul unui vehicul cu masa cuprinsă între 7,5 tone şi 12 tone plăteşte 2,65 de lei.
Citiți mai departe, pe bzb.ro.

