În perioada 20-31 ianuarie 2026, pe DN1, în județul Sibiu, se vor desfășura 24 de transporturi agabaritice, anunță reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov. Convoaiele vor transporta grinzi necesare construcției Autostrăzii Sibiu-Făgăraș, ceea ce poate genera restricții temporare de trafic pe traseele vizate.
„Transporturile vor urma ruta Cristian – DN1 – DN7H – Autostrada A1 – DN1 – Porumbacu de Jos, iar viteza de deplasare va fi adaptată condițiilor de trafic și siguranță rutieră.
Vehiculele implicate au lățimea maximă de 2,55 metri, o masă totală de 101 tone, lungimea de 48 de metri și înălțimea de 4 metri, încadrându-se în categoria transporturilor cu depășiri.
Autoritățile recomandă șoferilor prudență sporită în zonele tranzitate”, au transmis reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov.

