În această dimineață, pompierii brașoveni au fost anunțați despre o posibilă intoxicație cu monoxid de carbon, produsă într-un imobil din Făgăraș. În urma evaluării medicale și a măsurătorilor efectuate, s-a constatat că nu este vorba despre intoxicație cu monoxid de carbon.
„Cauza evenimentului produs în imobil rămâne necunoscută la acest moment, iar situația este în continuare monitorizată de echipajele aflate la fața locului.
Persoana inconștientă, o femeie în vârstă de 39 de ani, nu a răspuns manevrelor medicale și a fost declarată decedată de către personalul medical”, a declarat Ciprian Sfreja, purtătorul de cuvânt al ISU Brașov.
Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz.
„Având în vedere sesizarea primită, echipa operativă, formată din polițiști din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș – Biroul de Investigații Criminale și Biroul Criminalistic, s-a deplasat la adresa indicată, unde a identificat o femeie, de 39 de ani, inconștientă, dar și pe cei cinci copii minori ai acesteia, cu vârste între 2 și 13 ani, care prezentau stări de rău, însă erau conștienți.
Dată fiind starea de sănătate în care au fost identificate persoanele, la fața locului a fost solicitat și sprijin medical, iar în pofida manevrelor de specialitate întreprinse, pentru femeia de 39 de ani a fost constatat decesul.
Cei cinci minori au fost transportați la o unitate medicală, unde, în prezent, se află internați.
În ceea ce privește persoana decedată, aceasta a fost transportată la unitatea de medicină legală pentru efectuarea necropsiei, urmând a se stabili cauza care a dus la producerea decesului.
De asemenea, tot la fața locului, pentru completarea cercetărilor, s-a prezentat și medicul legist în vederea clarificării aspectelor care au dus la decesul persoanei și starea de rău a celorlalte persoane din locuință.
Ancheta analizează toate cauzele posibile producerii incidentului, iar în această fază a cercetărilor există probabilitatea intoxicării cu o substanță neprecizată până la acest moment”, au declarat reprezentanții IPJ Brașov.

