Curtea de Apel din Alba Iulia a respins cererea de instituire a sechestrului asigurător asupra bunurilor familiei fostului președinte Klaus Iohannis.
Decizia este definitivă. Și Tribunalul Sibiu respinsese anterior cererea de sechestru asigurător asupra bunurilor familiei Iohannis, dar statul român, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, a atacat decizia în apel. Recent, Tribunalul Sibiu a decis însă în favoarea Administrației Județene a Finanțelor Publice Sibiu, în procesul privind cealaltă jumătate din casa pentru care fostul președinte Klaus Iohannis datorează despăgubiri statului român. Decizia este pe fond. Instituția avea nevoie de această decizie judecătorească pentru a putea întabula casa și cu cealaltă jumătate.
O datorie de 4,7 milioane de lei
În august, ANAF îl notificase pe fostul președinte că trebuie să plătească 4,7 milioane lei, reprezentând suma încasată din chiriile, plus penalități și dobânzi, pentru acest imobil. În paralel, în noiembrie, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov atacase decizia Tribunalului Sibiu de a respinge cererea de instituire a sechestrului asigurător asupra bunurilor familiei Iohannis. „Statul Român, prin DGRFP Brașov, a înregistrat la instanța competentă o acțiune prin care solicită obligarea unui fost președinte al României la plata despăgubirilor pentru lipsa de folosință a cotei de 1/2 dintr-un imobil situat în centrul municipiului Sibiu”, declara Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) la acel moment.
ANAF preciza că „pârâții au refuzat plata voluntară”, astfel că „s-a solicitat instanței și instituirea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor acestora, pentru garantarea recuperării sumelor cuvenite statului”. Familia Iohannis a fost executată silit, în octombrie, pentru cota de ½ pe care o deținea din imobilul situat pe strada Nicolae Bălcescu numărul 29 din Sibiu, pierdută în instanță. La finele anului trecut, ANAF a atacat cu apel decizia Tribunalului Sibiu de respingere a cererii de instituire a sechestrului asigurător asupra bunurilor familiei fostului președinte Klaus Iohannis.

